S-a terminat!** Lance Armstrong s-a retras din competițiile internaționale
Lance Armstrong, deținătorul recordului de victorii în Turul
Franței, s-a retras oficial din activitatea internațională,
duminică, în ultima etapă a Tour Down Under în Australia, la
capătul unei săptămâni în care au reapărut acuzațiile de dopaj,
informează AFP.
La 39 de ani, americanul, septuplu câștigător al Turului
Franței, anunțase că ultima sa cursă internațională va fi cea din
Australia.
„Plec știind că am dat totul și nu este nevoie să mi se
ofere vreo plachetă sau să mi se ridice vreo statuie”, a
declarat texanul, a cărui activitate va continua pentru câteva
etape în SUA.
„Am câștigat de șapte ori Turul Franței și cred că am
schimbat modul în care era privit acest sport. Am revoluționat
modul de antrenament, forța mentală într-o echipă, modul de
pregătire a curselor, modul de a vinde acest sport și de a-l
povesti lumii întregi”, a afirmat Armstring.
Lance Armstrong a câștigat de șapte ori consecutiv Turul
Franței, între 1999-2005, la primul succes el revenind în
competiție după o pauză de doi ani în care s-a vindecat de cancer
la testicule.
Armstrong este tatăl a cinci copii, trei dintr-o primă căsătorie
și doi cu actuala parteneră, Anna Hansen.
Sursa: Mediafax