Sagan a analizat la rece finalul cursei în care a devenit campion mondial. Cum a gândit unul dintre cele mai bune atacuri din istorie: „Am zis ‘gata, bag full gas’! Boom, boom, boom și cursa s-a terminat!”
- Peter Sagan, noul campion mondial în cursa de șosea, după un atac perfect dat în ultimii kilometri la Richmond, a analizat la rece evenimentele întâmplate aseară, în Virginia.
După un an mai degrabă modest, în care nu a părut că justifică vreun moment salariul pe care Oleg Tinkov i-l oferă – 4 milioane de euro/sezon -, Peter Sagan s-a încununat campion mondial. Tricoul curcubeu va fi purtat de slovac timp de un an de acum înainte, chiar dacă mulți erau sceptici în privința șanselor sale.
Fără a avea o echipă puternică în spate – slovacul a avut doar doi coechipieri la Richmond -, Sagan a sosit în SUA după un incident mai puțin fericit: a fost lovit de o motocicletă în Vuelta și a fost nevoit să abandoneze, văzându-și astfel compromisă în bună măsură pregătirea pentru Mondiale. În condițiile în care Australia, Germania sau Belgia dispuneau de formații stelare pentru CM, mulți se așteptau ca Sagan să fie izolat și să nu conteze în lupta pentru medalia de aur. Dar nu a fost așa, slovacul făcând o cursă extrem de inteligentă (atipic pentru el, altfel). Nu a apărut aproape deloc în prim plan, conservându-și excelent energia, pentru ca imediat după cățărarea de pe strada 23, când mai rămăseseră aproximativ trei kilometri din cursă să atace. Skillurile sale de coborâtor și-au spus cuvântul, doar Van Avermaet și Degenkolb reușind cât de cât să răspundă. Dar aceștia nu au reușit să îi ia roata, rămânând undeva în „no man’s land”, între Sagan și pluton. În cele din urmă, slovacul a avut de îndeplinit o simplă formalitate, după unul dintre cele mai bune atacuri din istorie, cel puțin din punct de vedere al timingului ales.
„În ultimele două tururi de circuit, au fost câteva momente extrem de dificile. Toți marii campioni pregăteau o mișcare, se simțea acest lucru, era o tensiune foarte mare. S-a atacat mult în față, dar am preferat să rămân în pluton și să văd ce se întâmplă. Mi-am spus că voi aștepta ultima cățărare cu piatră cubică și voi ataca acolo. Așa am făcut, dar nu știam dacă voi reuși să îi distanțez pe toți. Odată ce am rămas singur mi-am zis: „Gata, bag „full gas” până la final. A fost foarte ciudat pentru că s-a întâmplat totul foarte repede: boom, boom, boom și cursa s-a terminat, iar eu ridicam mâinile în semn de victorie„, a explicat Sagan, într-un inteviu acordat cyclingnews.com.
Modest în prima parte a sezonului, când nu a reușit să se impună în vreo clasică, deși pleca printre favoriți cel puțin în Milano-San Remo, Turul Flandrei sau Paris-Roubaix, Sagan și-a intrat ușor-ușor în formă. A câștigat tricoul verde în Turul Franței, dar fără a obține o victorie de etapă, înainte de a-și trece în palmares Turul Californiei.
A ales Vuelta drept cursă pregătitoare pentru obiectivul numărul unu al sezonului – Campionatele Mondiale – și, deși se impusese în etapa a 3-a, a fost nevoit să abandoneze în urma unui accident care nu a depins de el: a fost lovit și doborât de o motocicletă, într-o rundă pe care aproape sigur urma să o câștige. Sagan nu a uitat acel episod, dar nu a mai fost la fel de vocal ca în trecut, conștient probabil că, fără acel incident, soarta tricoului curcubeu putea fi alta.
„Am așteptat mult acest moment. M-am pregătit excelent după Vuelta, chiar dacă a trebuit să mă recuperez după căzătura suferită. Am venit la Richmond după trei săptămâni fără vreo cursă în picioare și nu știam exact la ce nivel sunt„, a mai spus Sagan.
Sagan, celebrând medalia de aur de la Mondiale, cea mai importantă din cariera sa de până acum. Podiumul a fost completat de Michael Matthews (Australia) și de Ramunas Navardauskas (Lituania). Acesta din urmă reprezintă marea surpriză a CM de la Richmond, câștigând în premieră o medalie pentru țara sa la o competiție de asemenea anvergură.
- Românul Serghei Țvetcov a făcut parte din evadare, dar în pluton s-a rulat foarte agresiv, atacanții nereușind să aibă un avans mai mare de 5 minute. În cele din urmă, sportivul nostru a abandonat, problemele de sănătate – a fost răcit încă de la proba de contratimp de la CM – spunându-și cuvântul.