Sagan a reușit ‘dubla’ în Turul Franței!** Slovacul s-a impus de-o manieră explozivă, într-o etapă plină de evenimente

Peter Sagan a reușit a doua sa victorie de etapă în Turul Franței, la prima participare în competiția regină a ciclismului. Rutierul slovac s-a impus în etapa a 3-a, disputată între Orchies și Boulogne-sur-Mer.

Ciclistul lui Liquigas a fost din nou de neoprit într-o etapă presărată cu extrem de multe căzături, în care Kanstantin Siutsou și Jose Joaquin Rojas au abandonat. Sagan s-a impus la sprint, pe o cățărare de categoria a 4-a, în fața norvegianului Edvald Boasson Hagen (Sky) și a compatriotului Martin Velits (Omega Pharma-Quick Step). Liderul clasamentului general, Fabian Cancellara (RadioShack), a sosit pe locul patru și și-a păstrat tricoul galben.

De notat că finalul cursei a fost marcat de evadarea solitară a lui Sylvain Chavanel, care a fost prins de pluton cu doar câteva sute de metri înainte de linia de sosire. Campionul en-titre, Cadel Evans, a atacat și el pe final, pentru a câștiga câteva secunde în raport cu adversarul său direct la victorie, Bradley Wiggins (care a sosit la 8 secunde de lider, dar a primit același timp ca al învingătorului, ca urmare a unui incident petrecut în ultimul kilometru și în care mai mulți rutieri au căzut), însă australianul nu a reușit, în cele din urmă, decât o clasare în top 10.

Publicat: 03 07. 2012, 19:06
Actualizat: 03 07. 2012, 19:07