Sare lanțul, sare și turul
Etapa a 15-a a Turului Franței la ciclism, Parmiers – Bagneres
de Luchon (187,5 km), a doua din Munții Pirinei, a produs ieri
schimbări majore la vârf. Alberto Contador a preluat la final
tricoul galben în urma unui ghinion teribil al principalului
adversar, Andy Schleck (foto).
După etapa de duminică, în care cei doi s-au jucat de-a
șoarecele și pisica, Schleck a decis ieri să atace pe ultima
cățărare. Luxemburghezul anunțase încă de dimineață că va încerca
să dea marea lovitură, folosind și termeni de poker: „Voi juca
«All-in» (n.r. – riscă totul)”. Cele 31 de secunde avans față de
Contador erau considerate insuficiente de toată lumea pentru a
câștiga Turul Franței, în condițiile în care până la final mai este
programat și un contratimp individual.
Toată acțiunea lui Andy Schleck s-a transformat însă într-o mare
cacealma. După câteva pedale mai apăsate, luxemburghezul a fost
victima propriei biciclete. Lanțul a sărit, iar liderul
clasamentului general a fost nevoit să se oprească pentru
asistență. Alberto Contador a profitat la maximum de această
situație, a accelerat pe munte, iar până la finalul etapei, care a
fost în coborâre, nu a mai putut fi ajuns. Spaniolul i-a „luat” 39
de secunde, suficient pentru a prelua tricoul galben de la Andy
Schleck, etapa fiind câștigată însă de un francez, Thomas
Voeckler.
Contador a devenit acum principalul favorit la câștigarea
Turului Franței, fiind nevoit să mai reziste unui aslt de două zile
ce va fi dat de Schleck în Munții Pirinei.
8
secunde este avansul pe care îl are acum liderul Alberto
Contador în fața urmăritorului Andy Schleck