Se strânge lațul pentru Armstrong!** Coechipierii lui au mărturisit că s-au dopat

Se strânge lațul pentru Armstrong!** Coechipierii lui au mărturisit că s-au dopat
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce USADA (Agenția Americană Anti-Doping) a anunțat la mijlocul lunii august că are dovezi irefutabile care demonstrează că Lance Armstrong s-a dopat, în această seară agenția a dezvăluit că a convins 26 de martori, dintre care 15 foști colegi ai lui Armstrong la US Postal să depună mărturii împotriva septuplului câștigător al Turului Franței.

Într-un comunicat de presă remis de Travis Tygart, șeful USADA, personajul care a fost amenințat cu moartea pentru ca a îndrăznit să îl investigheze pe Armstrong, acesta a dezvăluit numele a 15 cicliști care au depus mărturie împotriva lui Armstrong. Printre aceste nume se află și rutieri în activitate precum Levi Leipheimer, Christian Vande Velde și David Zabriskie, dar și nume mari din istoria ciclismului american, ca George Hincapie, Frankie Andreu sau Jonathan Vaughters. „US Postal avea cel mai sofisticat sistem de dopaj din istorie. A fost ceva incredibil, nu am mai întâlnit așa ceva”, a spus Tygart.

Conform aceluiași comunicat de presă, dosarul USADA are 1000 de pagini și conține dovezi care vor zgudui din temelii afacerea Armstrong. Pe lângă mărturiile cicliștilor, sunt vizate și chitanțe, extrasuri de cont și e-mailuri care demonstrează că la echipa US Postal exista o adevărată rețea de doping, susținută financiar din bani publici, întrucât sponsorul formației era chiar serviciul poștal de stat din America. Sunt exact dovezile pe care Armstrong ar fi vrut să le țină secrete prin neînaintarea unui memoriu la decizia tribunalului din Austin, Texas din luna august. Atunci, rutierul american a acceptat să piardă toate cele șapte tururi câștigate în schimbul nepublicării acestor dovezi.

Hincapie și Barry au recunoscut că s-au dopat

După ce Jonathan Vaughters, actual team-manager la echipa Garmin-Sharp, a recunoscut pentru „New York Times” că s-a dopat, alți doi foști coechipieri ai lui Armstrong au mărturisit public că au apelat la substanțe interzise. Unul dintre acesta este chiar George Hincapie, locotenentul lui Armstrong, unicul rutier care a mers în toate cele șapte tururi câștigate alături de texan. „Nu am putut să spun nu. M-am dopat între 1999 și 2006 pentru că nu puteam să țin pasul cu ceilalți rutieri. Pur și simplu, 99% din ei se dopau. Îmi pare rău pentru fani și pentru colegii mei”, a spus Hincapie, care s-a retras oficial din ciclism în luna august.

Și Michael Barry, un rutier canadian care s-a retras în acest an a recunoscut că s-a dopat în timp ce activa la US Postal, echipa lui Armstrong. Pe lângă Barry, au mai depus mărturii Frankie Andreu, Michael Barry, Tom Danielson, Tyler Hamilton, Floyd Landis, Levi Leiphimer, Stephen Swart, Christian Vande Velde, Jonathan Vaughters și David Zabriskie

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×