Președintele Agenției franceze de luptă împotriva dopajului (AFLD), Pierre Bordry, a declarat că este convins că în ediția din acest an a Turul Franței au existat sportivi care au făcut „transfuzii sangvine”, anunță cotidianul francez Le Monde, citat de Mediafax.
„Este plauzibil să fi existat transfuzii sangvine și în acest tur”, a precizat Bordry pentru ziarul francez.
Bordry este sigur că în turul doi al celebrei competiții unii sportivi au luat substanțe dopante noi pe care nu au putut să le depisteze. „Am convingerea că două noi produse dopante au fost utilizate în timpul Turului Franței, două substanțe care nu sunt încă cunoscute”, a declarat președintele AFLD.Â
Potrivit cotidianul francez, una din aceste substanțe dopante ar putea fi hematida, un EPO de generația treia, ce perminte menținerea nivelului hemoglobinei. „Încă în faza clinică, acest medicament, a cărui comercializare este stabilită pentru 2011, se afla deja pe lista de substanțe interzise ale Agenției Mondiale Antidoping (AMA)”, noteză Le monde.
Ziariștii de la Le Monde, notează că cea de a doua substanță dopantă la care face referire Bordry ar putea fi Aicar, un produs ce acționează asupra țesutului muscular și ajută la arderea grăsimilor. „Am fost uluit de cât de slabi era unii cicliști”, a adăugat Pierre Bordry.
Metoda de testare a acestor două produse ar putea fi gata până în septembrie-octombrie. Astfel spus, la fel cum s-a întâmplat și în cazul substanței EPO Cera anul trecut, mai mulți sportivi ar putea fi depistați pozitiv și anunțați la mai multe săptămâni după terminarea competiției.
Ciclistul spaniol al echipei Astana, Alberto Contador, a câștigat, duminică, pentru a doua oară în cariera sa, Turul Franței, devansându-l pe luxemburghezul Andy Schleck (Saxo Bank) și pe coechipierul său, americanul Lance Armstrong.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER