Chris Froome (32 de ani) ar putea rămâne fără titlul câștigat în Vuelta 2017 și s-ar putea alege cu o suspendare drastică, după ce a picat un test antidoping efectuat pe 20 septembrie. Potrivit The Guardian, în proba de urină a celui mai bun ciclist al ultimilor ani a fost depistată o cantitate de salbutamol, medicament folosit împotriva astmului, de două ori mai mare decât cea admisă!
Câștigător de patru ori al Turului Franței și învingător în Turul Spaniei din acest an, liderul echipei Sky folosește de mai mult timp salbutamol, o substanță care-l ajută să țină în frâu problemele provocate de astm. Pe 20 septembrie, însă, Federația Internațională de Ciclism l-a notificat pe englez că în una dintre probele oferite în Turul Spaniei substanta de salbutamol era de două ori mai mare decât cele 1.000 de nanograme permise.
Potrivit sursei citate, Froome și avocații săi încearcă să conteste rezultatul primei probe, dar, dacă nu va avea succes, britanicul va rămâne fără Turul Spaniei câștigat în 2017, iar cariera impresionantă i s-ar putea prăbuși. În 2007, Alessandro Petacchi a fost depistat pozitiv cu salbutamol, iar pedeapsa primită de ciclistul italian a fost de un an de suspendare. În cazul în care UCI va fi la fel de drastică, Froome va rata atât Giro 2018, cât și următoarea ediție a Turului Franței, în care își propunea să câștige al cincilea tricou galben al carierei.
Evident, Froome a adus în discuție boala de care suferă – astm -, și a transmis că va face tot posibilul pentru a ajuta ancheta UCI: „E cunoscut faptul că sufăr de astm. Știu exact care sunt regulile, folosesc un inhalator pentru a-mi ameliora simptomele și știam că voi fi testat în fiecare zi în care purtam tricoul roșu. Astmul s-a înrăutățit în perioada Vuelta, așa că am urmat sfatul medicului, acela de a crește doza de Salbutamol. Ca de obicei, am făcut totul pentru a mă asigura că nu iau o doză mai mare decât cea permisă. E normal ca UCI (Uniunea Ciclistă Internațională) să examineze rezultatele testelor și, împreună cu echipa, voi da toate informațiile de care este nevoie”, a declarat britanicul, citat de Guardian.
De departe cel mai bun ciclist al ultimilor ani, Chris Froome se poate lăuda, până la 32 de ani, cu patru Tururi ale Franței câștigate (2013, 2015, 2016, 2017), dar și cu o dublă Turul Franței – Vuelta, reușită în 2017.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER