Zi agitată pentru echipele de World Tour din plutonul profesionist, de vineri deschizându-se fereastra de transferuri pentru sezonul viitor. De câteva luni s-a discutat intens despre joncțiunile care vor avea loc la vârf, astfel că astăzi a venit confirmarea oficială a câtorva mutări importante.
Astana, una dintre echipele care dispune de un buget extrem de mare a fost cea mai activă, reușind să îi înregimenteze, printre alții, pe Lars Boom (Belkin), fost campion mondial de ciclocros, care și-a demonstrat talentul în recenta ediție a Turului Franței, când s-a impus în runda încheiată la Arenberg (foto sus).
Având în palmares și o victorie în Vuelta (2009) dar și victorii finale în Turul Belgiei (2009), Turul Marii Britanii (2011) sau Eneco Tour (2012), olandezul de 28 de ani a semnat o înțelegere pe doi ani cu gruparea al cărei cel mai cunoscut ciclist este Nibali, câștigătorul Tour de France 2014. Deși managerul general al echipei din Kazahstan, Alexander Vinokourov, a explicat că Boom va fi util atât pentru cursele de o zi, cât și pentru Marile Tururi, marea provocare a acestuia în 2015 va fi reprezentată de clasicile din primăvară.
„După 10 ani petrecuți la Rabobank (n.r. echipă care, ulterior, și-a schimbat denumirea în Belkin), sunt fericit și mândru că am semnat cu o formație de talia Astanei. A fost o decizie grea, dar am simțit nevoia să fac pasul spre următorul nivel„, a spus ciclistul olandez, al cărui principal obiectiv pentru sezonul viitor va fi Paris-Roubaix, pe pagina personală de facebook.
Transferul lui Boom nu a fost singura acțiune întreprinsă de formația din Kazahstan astăzi, aceasta asigurându-și și serviciile unor rutieri de tip „gregario”. Astfel, spaniolul Luis Leon Sanchez (30 de ani, Caja Rural) și italienii Davide Malacarne (27 de ani, Europcar) și Diego Rosa (25 de ani, Androni) au semnat și ei angajament cu Astana.
Bouhanni și Demare, sau mostra perfectă că două săbii nu pot să încapă în aceeași teacă
Cofidis mizează pe Bouhanni
A doua mutare ca importanță de astăzi îl are în prim plan pe Nacer Bouhanni (24 de ani, FDJ), unul dintre cei mai talentați sprinteri din plutonul profesionist. Scandalul provocat în cadrul FDJ înainte de Turul Franței – când s-a pus probleme pe ce sprinter să mizeze formația din Hexagon, aceasta avându-l sub contract și pe Demare (în cele din urmă acesta a fost preferat) – nu a fost un simplu foc de paie, iar zvonurile care alimentau o eventuală despărțire între cele două părți s-au confirmat astăzi.
Pentru a se putea lupta de la egal la egal cu rutieri ca Kittel, Cavendish sau Greipel, lui Bouhanni i se va pune la dispoziție un „trenuleț” pe măsură, Cofidis reușind deja să îi găsească lansatorul perfect: Dominique Rollin (31 de ani, fost și el la FDJ). De notat și faptul că formația Cofidis a anunțat că nu le va mai prelungi contractele lui Jerome Coppel și Rein Taaramae (teoretic, oameni de general în competiții), semn că echipa franceză își va canaliza toate eforturile pentru susținerea lui Bouhanni.
3 victorii de etapă a reușit Bouhanni în Turul Italiei 2014, câștigând totodată și tricoul pe puncte
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER