Fost câștigător de etapă în Marea Buclă (1980) și purtător de tricou galben trei ani mai târziu, Gauthier se pare că a suferit un infarct. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru acesta, constatând decesul. O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili exact circumstanțele morții, după ce inițial, presa din Franța vehiculase inclusiv varianta unei crime. Vestea trecerii în neființă a lui Gauthier a căzut ca un trăsnet pentru cicliștii aflați în aceste zile în Turul Franței, mai ales rutierii din Hexagon fiind extrem de afectați de trista știre. Cei mai mulți dintre aceștia s-au grăbit să transmită familiei mesaje de susținere, prin intermediul rețelelor de socializare, unul dintre cele mai emoționante aparținându-i lui Cyril Lemoine, actualul deținător al tricoului alb cu buline roșii (destinat celui mai bun cățărător). Cei doi erau vechi prieteni, după retragerea din activitate Gauthier ocupând diverse funcții în cadrul echipelor din plutonul profesionist. Ultima oară ei au lucrat împreună în 2013, la Sojasun (echipă între timp desființată).
„Gândurile mele se îndreaptă către familia lui Jean Louis, căreia îi transmit sincere condoleanțe. Aprecieri eterne pentru cel care mi-a fost alături încă de mic și mi-a ghidat pașii„, a scris actualul rutier al Cofidis pe pagina sa personală de twitter.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER