Turul Franței 2019 | Evadare reușită în etapa a 17-a și victorie italiană înaintea asaltului din Alpi
Matteo Trentin (Michelton) a câștigat etapa a 17-a a Turului Franței, desfășurată între Port du Gard și Gap (200 km), în urma unei evadări reușite. Julian Alaphilippe și-a păstrat tricoul galben. În Marea Buclă urmează trei etape în Munții Alpi, cu șase vârfuri la peste 2.000 de metri altitudine.
Marii favoriți au preferat să-și conserve energia pentru joi, din pluton nu s-a mai tras nici pentru sprinteri, astfel că etapa de azi a fost propice evadării. Nu mai puțin de 33 de oameni și-au încercat norocul, dar Matteo Trentin s-a dovedit a fi cel mai puternic în ultima parte a cursei. Italianul a adus echipei Michelton a patra victorie în actuala ediție a Turului Franței.
Plutonul din care au făcut parte toți marii favoriți a terminat la peste 20 de minute de întârziere, dar în Top 10 nu a survenit nicio modificare.
Joi se anunță o primă etapă explozivă în Alpi. Cicliștii vor avea de urcat pe Galibier, vârf situat la peste 2.600 de metri, aflat pe hartă cu 19 kilometri înainte de final.