Turul Franței 2019, Rutele și Etapele. Nu mai puțin de cinci runde se termină în cățărare! Trei „finaluri” sunt la peste 2.000 de metri altitudine, iar vârfurile Tourmalet și Galibier sunt pe traseu
Turul Franței 2019 a ajuns la ediția 106, iar caravana se va pune în mișcare sâmbătă – 6 iulie, la Bruxelles, acolo unde se defășoară și primele două runde. Rutele sunt spectaculoase, cicliști urmând să parcurgă în total 21 de etape. Întreg traseul măsoară 3.460 de kilometri, iar cinci etape vor fi în ascensiune.
Startul de la Bruxelles va marca practic a 50-a aniversare a lui Eddy Merckx de la câștigarea primului titlu în Tour de France. Belgianul avea să câștige ulterior de alte patru ori cursa.
Pe parcursul celor 21 de etape sunt prevăzute și două zile de pauză, după rundele 10 și 15. Etapa a 2-a este prima care poate crea niște ecarturi între oamenii de general, după contratimpul pe echipe de 27,6 kilometri din capitala Belgiei.
După câteva etape favorabile în special sprinterilor, prima bătălie în ascensiune va fi dată la finalul etapei a 6-a, la Planche des Belles Filles. Cățărarea din Masivul Central va avea o lungime de 7 km și o pantă medie de 8,7%.
Din săptămâna a doua se va contura grupul oamenilor care se vor bate până în ultima zi pentru tricoul galben. În etapele 12-15, caravana va fi în Pirinei, iar după un contratimp individual de 27,2 km, urmează două runde care se termină la mare altitudine. De pe hartă nu lipsește ascensiunea pe Tourmalet, finiș în acest an în etapa a 14-a. Vârful este și cel mai „vizitat” de cicliști în istoria Turului Franței.
După două etape de tranziție, rutierii vor fi în Alpi pentru ultimele bătălii. Îi așteapă trei etape extrem de frumoase, cu vârful Galibier aproape de finalul etapei a 18-a, urmate apoi de alte două runde care se vor încheia la peste 2.000 de metri altitudine (trei etape se încheie în 2019 la peste 2.000 de metri altitudine). Cățărarea finală de la Val Thorens (etapa a 22-a) este în lungime de 33 de kilometri!
Așadar, ne așteaptă un Tur al Franței propice pentru cățărători. Diferențele create la contratimp vor avea o pondere mai mică față de alte ediții.
Tour de France 2019 – Rute, Etape
Etapa Data Rută Distanță (profil traseu)
Etapa 1 6 Iulie Bruxelles – Charleroi – Bruxelles 194,5 km (plat)
Etapa a 2-a 7 Iulie Bruxelles 27,6 km (contratimp pe echipe)
Etapa a 3-a 8 Iulie Binche – Epernay 215 km (deluros)
Etapa a 4-a 9 Iulie Reims – Nancy 213,5 km (plat)
Etapa a 5-a 10 Iulie Saint Dié des Vosges – Colmar 175,5 km (deluros)
Etapa a 6-a 11 Iulie Mulhouse – Planche des Belles filles 160,5km (montan)
Etapa a 7-a 12 Iulie Belfort – Châlon sur Saône 230 km (plat)
Etapa a 8-a 13 Iulie Macon – Saint-Etienne 200 km (deluros)
Etapa a 9-a 14 Iulie Saint-Etienne – Brioude 170,5 km (plat)
Etapa a 10-a 15 Iulie Saint-Flour – Albi 217,5 km (plat)
Etapa a 11-a 17 Iulie Albi – Toulouse 167 km (plat)
Etapa a 12-a 18 Iulie Toulouse – Bagnères de Bigorre 209,5 km (montan)
Etapa a 13-a 19 Iulie Pau – Pau 27,2km (contratimp individual)
Etapa a 14-a 20 Iulie Tarbes -Tourmalet Bareges 117,5 km (montan)
Etapa a 15-a 21 Iulie Limoux – Foix 185 km (montan)
Etapa a 16-a 23 Iulie Nimes – Nimes 177 km (plat)
Etapa a 17-a 24 Iulie Pont du Gard – Gap 200 km (deluros)
Etapa a 18-a 25 Iulie Embrun – Valloire 208 km (montan)
Etapa a 19-a 26 Iulie Saint-Jean-de-Maurienne – Tignes 126,5 km (montan)
Etapa a 20-a 27 Iulie Albertville – Val-Thorens 130 km (montan)
Etapa a 21-a 28 Iulie Rambouillet – Paris Champs-Elysées 128 km (plat)