Turul Franței 2019 | Spectacol în prima etapă montană: învingător neașteptat, un alt lider surpriză și primele repere în privința marilor favoriți
Dylan Teuns (Bahrain Merida) a câștigat etapa a 6-a a Turului Franței 2019 la ciclism, prima din actuala ediție încheiată la mare altitudine. La finalul cursei desfășurată între Mulhouse și La Planche des Belles Filles (160,5 km) s-a schimbat și liderul clasamentului general, noul purtător al tricoului galben fiind un ciclist surpriză, Giulio Ciccone (Trek). Ambii rutieri au făcut parte dintr-o evadare, iar la final s-au și luptat pentru victoria de etapă.
Caravana ciclistă a ajuns pentru a patra oară La Planche des Belles Filles, după o cursă în care au avut de înfruntat nu mai puțin de șapte cățărări. A fost și prima etapă montantă din actuala ediție, una așezată destul de devreme pe hartă.
După primii kilometri ai cursei, 14 cicliști au evadat, între aceștia regăsindu-se și cei doi eroi ai zilei, Dylan Teuns și Giulio Ciccone, singurii care nu au fost prinși de pluton pe cățărarea finală. Pe parcurs, evadarea a avut și peste 8 minute avans. Italianul de la Trek a luat 8 secunde de bonificație pe penultima cățărare, timp care avea să conteze decisiv la finalul etapei.
Pe ultimii metri, Teuns a fost mai puternic pe acea rampă de peste 20%, astfel că a obținut cea mai mare victorie a carierei.
Dincolo de bătălia pentru victorie, multe priviri au fost fixate pe grupul favoriților, acolo de unde se așteptau informații prețioase în ceea ce privește lupta pentru tricoul galben la final. Movistar a intrat la trenă pe cățărarea finală, cu Valverde vârf de lance pentru Quintana și Landa. Ultimul a și atacat cu vreo 3 kilometri înainte de final, fiind primul mare favorit care a ieșit la „bătaie”. Team Ineos a fost însă în fața plutonului, apoi a venit și Groupama FDJ pentru Pinot, iar diferența dintre Landa și favoriți nu a trecut de 25 de secunde, spaniolul fiind prins după ce a venit rândul lui Julian Alaphilippe să declanșeze un atac. Francezul a încercat să-și păstreze tricoul galben, dar în cele din urmă l-a cedat pentru 6 secunde. Atacul a venit prea târziu, doar în ultimul kilometru.
Dintre marii favoriți, Geraint Thomas a fost cel mai puternic pe rampa finală, astfel că la sosire a reușit să le ia 2 secunde lui Pinot, 7 secunde lui Quintana, 9 secunde lui Bernal, Fuglsang, 14 secunde lui Adam Yates. Au fost oameni de general care au pierdut și mai multe secunde în raport cu Thomas: Nibali – 51 de secunde, Bardet – 1’09”.
Clasament Etapa a 6-a
Așadar, pentru o primă etapă montană, a fost destul suspans. Thomas are șanse bune să se impună și în acest an Turul Franței, câștigând o primă bătălie în interiorul echipei cu Bernal, în timp ce Pinot devine, probabil, principala speranță a Franței în 2019. Quintana continuă să rămână dator, în timp ce potențialul lui Fuglsang este încă necunoscut.
Clasament general:
Sursa foto: www.letour.fr