Turul Franței, afacere de peste 100 de milioane de euro. Structura bugetului celei mai mari competiții cicliste

Turul Franței, afacere de peste 100 de milioane de euro. Structura bugetului celei mai mari competiții cicliste
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Un articol publicat de cotidianul „Le Monde”, care citează surse apropiate de organizatori, susține că bugetul Marii Bucle este de 110-120 de milioane de euro pe an. ASO, organizatoarea mai multor competiții sportive, printre care și Raliul Dakar, are încasări anuale de 160 de milioane de euro

După Campionatul Mondial de fotbal și Jocurile Olimpice de vară, Turul Franței este cel mai urmărit eveniment sportiv din lume. Deși are o audiență de 3,5 miliarde de telespectatori pe ediție, proveniți din cele 190 de țări în care competiția este difuzată, potrivit datelor oficiale furnizate de organizatorul ASO (Amaury Sports Organisation), Marea Buclă nu reușește să aducă încasări la nivelul competițiilor menționate mai sus. De fapt, datele oficiale ale ASO susțin că firma franceză, care organizează Turul Franței încă din 1947, a avut încasări de numai 166,4 milioane de euro în 2012. Însă suma totală a fost strânsă nu doar din organizarea Turului Franței, ci din toate competițiile organizate de ASO, precum turnee de golf, maratoane sau Raliul Dakar, dar și din vânzările cotidianului sportiv „L”Equipe”, al cărui acționar majoritar este respectiva asociație.

60% DIN BUGETUL TURULUI FRANȚEI, ASIGURAT DIN DREPTURI TV

Totuși, în pofida importanței Turului Franței, ASO nu a oferit niciodată public date privind încasările totale, profitul sau datoriile pe care le însumează în urma fiecărei ediții a Le Tour. Însă presa franceză a reușit să afle prin metode specific jurnalistice care sunt  principalele surse de venit din fiecare ediție a Marii Bucle. Potrivit cotidianului „Le Monde”, care citează surse apropiate de fostul director al cursei, Jean-Marie Leblanc, cel care a fost directorul Le Tour între 1989 și 2005, Turul Franței aduce circa 70% din încasările totale ale ASO, ceea ce ar însemna încasări anuale între 110 și 120 de milioane de euro. „Tot ceea ce vedeți pare frumos și extrem de bine pus la punct. E, însă, un joc, un joc din care ASO iese întotdeauna câștigătoare, pentru că Le Tour aduce de fiecare dată profit, iar ASO anunță an de an un bilanț pozitiv”, spunea sursa „Le Monde”, într-un interviu acordat în 2012.
Care sunt, însă, sursele de venit ale Turului Franței? În primul rând, vânzarea drepturilor de televizare pentru cele peste 190 de țări care difuzează competiția. Publicația „Velowire”, specializată pe businessul din plutonul profesionist, a scris că France Television, televiziunea franceză care produce fiecare ediție a Le Tour, plătește 25 de milioane de euro pe an pentru a difuza competiția în Hexagon, o sumă mică, având în vedere că cele mai interesante etape atrag între 6 și 7 milioane de telespectatori și un share de peste 50%. În total, „Velowire” estimează că suma totală încasată de ASO pentru drepturile TV ale fiecărei ediții a Turului Franței este de 60-70 de milioane de euro, adică 60% din bugetul total al competiției cicliste.

ORANGE, CREDIT LYONNAIS ȘI SKODA, PRINTRE SPONSORI

De unde vine restul de 40% din încasări, care transformă Turul Franței în cea mai profitabilă competiție ciclistă din lume? „Le Monde” susține că 30% dintre venituri sunt provenite din sponsorizările pe care Marea Buclă le primește din partea marilor branduri care își asociază imaginea cu competiția. Grosul sumei vine de la companiile franceze care sponsorizează tricourile distinctive, precum banca Credit Lyonnais (tricoul galben – de lider al cursei), compania de pariuri PMU (tricoul verde – de lider al clasamentului pe puncte), Carrefour (tricoul alb cu buline roșii – de lider al clasamentului cățărătorilor) și producătorul de automobile Skoda (tricoul alb – purtat de cel mai bine clasat rutier sub 25 de ani). Pe lângă acești sponsori, organizatorii Le Tour mai au parteneriate semnate cu Orange, Vittel, Festina sau producătorul de echipament sportiv Le Coq Sportif. În fine, restul de 10% vine din contribuțiile primite de organizatori de la orașele care găzduiesc startul sau finalul de etapă, în funcție de importanța etapei și de mărimea orașului, aceasta variind între 75.000 de euro și 2 milioane de euro, sumă pe care orașele Leeds și Harrogate au plătit-o, împreună, pentru a găzdui startul ediției din acest an.

NIBALI, 450.000 DE EURO PREMIU PENTRU VICTORIA FINALĂ‚

Deși organizatorii nu au anunțat bugetul Turului Franței, ASO a publicat structura premiilor pe care le vor primi rutierii la finalul competiției. Astfel, câștigătorul Vincenzo Nibali (Astana) va încasa 450.000 de euro, pe care, așa cum e tradiția, îi va împărți cu echipa sa, care l-a ajutat în cele 21 de etape. Ocupantul locului secund în clasamentul general a primit 200.000 de euro, în timp ce rutierul de pe locul 3 a încasat 100.000 de euro. Totodată, Peter Sagan (Cannondale), câștigătorul tricoului verde, a câștigat 25.000 de euro, la fel ca Rafal Majka (Tinkoff-Saxo), rutierul care a obținut cele mai multe puncte în clasamentul cățărătorilor și Thibaut Pinot (FDJ), cel mai bun tânăr. Fiecare câștigător de etapă a primit 8.000 de euro, în timp ce rutierii de la AG2R-La Mondiale, formația care a câștigat clasamentul pe echipei, au adus echipei franceze 50.000 de euro.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×