Turul Franței | Belgia, la putere! Greg Van Avermaet este eroul zilei, după victorie de etapă și tricou galben în Masivul Central
- Greg Van Avermaet (BMC) este eroul zilei în Turul Franței, după ce s-a impus în etapa a 5-a disputată între Limoges și Le Lioran (216 kilometri) și a preluat și tricoul galben. Alberto Contador a pierdut alte 33 de secunde în raport cu Chris Froome, Nairo Qintana și alți favoriți, în timp de Vicenzo Nibali a ieșit din lupta pentru locul 1 în clasamentul general.
Clasamentul general al Marii Bucle a suferit modificări importante după etapa a 5-a, prevăzută cu un șir de cinci cățărări în ultimii 40-45 de kilometri, inclusiv cu două de categoria a 2-a, toate în Masivul Central. Înaintea etapei s-au vehiculat diverse scenarii în privința favoriților, însă la final surpriza a venit dintr-o altă zonă a plutonului. Greg Van Avermaet a făcut parte din evadarea principală a zilei, alături de Thomas De Gendt și Andriy Grivko, și a dat senzația că s-a pregătit de la bun început pentru o zi de neuitat.
Înaintea primei cățărări serioase a zilei, evadații au avut un avantaj de peste 15 minute în fața plutonului, când Movistar și parțial Sky s-au mobilizat la trenă și au început să tragă pentru a reduce diferența. Pe ultima cățărare de categoria a 2-a (cu 17 km înainte de final), belgianul de la BMC s-a desprins de Thomas De Gendt, plecat în evadare pentru a strânge puncte în clasamentul cățărătorilor, și a reușit să ducă o cursă solitară până la final. Plutonul a redus cronometrul la 6 minute distanță de Van Avermaet, dar mai mult nu s-a apropiat pentru că învingătorul a „zburdat” practic spre linia de sosire. Iar în plutonul principal, favoriții au făcut o cursă mai degrabă de așteptare.
Ceva „mișcări” au apărut doar pe ultima cățărare a zilei, de categoria a treia, încercări ale lui Bardet de a „rupe” plutonul favoriților, dar în final a avut de suferit numai Alberto Contador, care a pierdut 33 de secunde! Pe Pas de Peyrol, prima cățărare de categoria a 2-a în actuala ediție a Turului Franței (prevăzută la 31 de kilometri înainte de final), Vicenzo Nibali a arătat că nu are față de învingător în acest an la Paris,în timp ce purtătorul tricoului galben, Peter Sagan, și-a arătat limitele, deși înaintea etapei el și staff-ul sperau să-l păstreze și după sosirea de la Le Lioran.
La final, Van Avermaet a fost urmat la 2 minute și 34 de de secunde de Thomas de Gendt, în rest toți ceilalți rutieri având întârziere de la 5 minute în sus. Ciclistul de la BMC a preluat tricoul galben la general și are deja un avans substanțial, de 5 minute și 11 secunde față de următorul clasat, Julian Alaphilippe.
Mâine, etapa este favorabilă sprinterilor, apoi lucrurile devin și mai serioase, cu o cățărare de categoria 1 pe Col d’Aspin.