Umanul Contador. El Pistolero a pierdut două minute și jumătate în fața lui Aru pe Finestre și la Sestriere, dar a câștigat al doilea Giro din carieră. Aru, la a doua victorie de etapă consecutivă
Fabio Aru (Astana) a câștigat a doua etapă consecutivă în Turul Italiei, cu final în cățărare la Sestriere și și-a consolidat poziția secundă în clasamentul general al competiției, în spatele lui Alberto Contador (Tinkoff-Saxo). Spaniolul a fost distanțat pe Cima Coppi din acest an, cel mai înalt munte din Giro, Colle delle Finestre, dar cele două minute și jumătate pierdute în fața lui Aru nu l-au speriat o secundă pe Contador
- Contador a câștigat al doilea Giro din carieră, după cel din 2008. În 2011, El Pistolero a câștigat pe șosea, dar a avut rezultatele anulate, din cauza unor probleme de dopaj
- Astana a câștigat cinci etape în acest Giro: două cu Aru și Landa, plus una cu Paolo Tiralongo
Cum s-or simți cei peste 160 de cicliști care încă sunt în pluton în Giro, după ce organizatorii i-au purtat peste 3000 de kilometri extrem de dificili, iar în penultima etapă, abia în penultima etapă, e programată ascensiunea celui mai înalt munte din acest an? La 2178 de metri, trecătoarea Colle delle Finestre este una dintre cele mai dificile și atipice ascensiuni din Marile Tururi, cu o lungime de 18,5 kilometri și o pantă medie, atenție, de 9,2%! Pe alocuri, panta crește chiar la 14% și cățărarea este extrem de uniformă, fără schimbări în gradul pantei. Însă greutatea vine în ultimii opt kilometri! Pentru că 45 de viraje ar fi fost prea ușoare, ultima parte nu este asfaltată, drumul fiind acoperit cu pietriș. Da, strade bianche, la fel ca în clasica din martie, care îi pregătește pe rutieri pentru Paris-Roubaix. A fost doar a treia ascensiune a lui Finestre, cățărare care a fost asfaltată de Armata italiană în anii 1920, precedentele fiind câștigate de Danilo di Luca și Vasil Kirienka, rutierul de la Sky care fusese vineri în evadare.
Landa, dispută dură cu coechipierul Aru pentru locul secund
Și dacă nu v-ați plictisit de ritmul draconic impus de pluton, ei bine, acesta nu a dispărut nici în ultima etapă importantă a Giro 2015. Din nou, nouă evadați, la fel ca în etapa de ieri, dar cu la fel de puține șanse. De data aceasta, Tinkoff-Saxo, echipa liderului Alberto Contador, a impus o trenă draconică în spatele lui Julien Berard (AG2R-La Mondiale), Marco Bandiera (Androni Giocattoli), Nicola Boem (Bardiani CSF), Aleksejs Saramotins (IAM Cycling), Diego Ulissi (Lampre-Merida), Jon Izagirre (Movistar), Giacomo Berlato (Nippo-Vini Fantini), Matteo Busato (Southeast) și Ilnur Zakarin (Katiușa), avantajul celor nouă fugari – trei dintre care reușiseră victorii de etapă în acest Giro – netrecând peste trei minute. Era clar că El Pistolero are planuri pentru etapa cu final la Sestriere, o cățărare mai facilă, dar care venea după un Finestre extrem de dificil. Pentru că Alberto Contador nu avea, deocamdată, nicio victorie de etapă în Giro, deși se îndrepta spre a doua victorie la general!
Așa cum era de așteptat, primele pante ale lui Finestre au dinamitat evadarea, în față rămânând doar Ilnur Zakarin. Câștigătorul Turului Romandiei din acest an a rezistat surprinzător și s-a distanțat la aproape 2 minute, luând în primii opt kilometri ai cățătării aproape un minut plutonului. Dar a fost suficient un atac din partea lui Steven Kruisjwijk (LottoNL-Jumbo) pentru ca plutonul să se trezească. Primul care a răspuns a fost Contador, care n-a mai avut însă nicio reacție la atacul lui Mikel Landa (Astana), aflat într-o luptă pentru locul secund cu coechipierul său, Fabio Aru. Brusc, după doar câteva pedale, Landa a redus handicapul față de Zakarin la doar 40 de secunde, luându-le celorlalți favoriți aproape jumătate de minut în câteva sute de metri!
Cum a ieșit Aru câștigător
Dar adevărata surpriză a fost în grupul favoriților! Pe o trenă deloc dură a lui Ryder Hesjedal (Cannondale-Garmin) și a lui Kruiswijk, Contador a cedat! Rigoberto Uran (Etixx-Quick Step) și Aru au rezistat în spate, dar Contador a cedat, ajungând în vârful incredibilului Finestre la 1 minut și 27 de secunde în spatele lui Landa, omul care a trecut primul peste vârf și la aproape un minut în spatele grupului Aru-Hesjedal-Uran. Dar Astana a dictat! Landa și Zakarin s-au lăsat prinși, ritmul fiind mărit în grupul de frunte pentru a-l pune în dificultate și mai mult pe Contador, care era marcat de un alt rutier „kazah”, Tanel Kangert. Rezultatul? O nouă victorie a lui Aru, a doua consecutivă și a treia pentru italianul de 24 de ani în cariera sa în Giro! A fost garanția locului secund la general pentru Aru, care i-a luat două minute și jumătate lui Contador, care a stat cuminte, la cutie, și a cucerit al doilea Giro din carieră, cu două minute în fața italianului, podiumul fiind completat de o altă Astana, Mikel Landa. Duminică e ultima etapă, Torino-Milano, în care Edi Grosu (Nippo-Vini Fantini) s-ar putea implica pentru victoria de etapă.