Un canadian curajos! David Veilleux câștigă prima etapă din Dauphine
Canadianul David Veilleux (Europcar) a câștigat prima etapă a Criteriului Dauphine, după o evadare de 118 kilometri.
Contador și Froome, cei doi favoriți la victorie
Criteriul Dauphine este una dintre cele mai importante curse pe etape de o săptămână ale sezonului în plutonul profesionist. Asta datorită numelor care vin în competiție și a traseului care este, practic, sinonim cu cel al Turului Franței. Dovadă că în 2012, câștigătorul Criteriului Dauphine, Bradley Wiggins, a fost și cel care s-a impus în Turul Franței. De data aceasta însă, duelul pentru victorie se va da între Christopher Froome (Sky) și Alberto Contador (Team Saxo-Tinkoff). Cei doi rutieri, favoriți la victorie și în Marea Buclă, promit o luptă interesantă și captivantă. Un indicator potrivit pentru forma celor doi cu mai puțin de o lună înainte de startul ediției centenare a Turului Franței, una dintre cele mai muntoase din istorie. Totuși, printre favoriții care au luat startul în Criteriul
O evadare pentru o etapă montană
Prima etapă, disputată azi, a fost una de încălzire pentru rutieri. Doar 121 de kilometri în jurul orașului Champery au fost programați de organizatori. Însă de-a lungul etapei au fost răsfirate patru cățărări. Primele două, Cote de Morgins și Col du Corbier, au fost și cele mai grele, de categoria 1, fiind urmate de două ascensiuni mai facile – Pas de Morgins (categoria 2) și Cote de Champery (categoria 3). Evident, parcursul i-a invitat pe rutieri să atace, iar David Veilleux (Europcar), Ricardo Garcia (Euskaltel), Thomas Damuseau (Argos-Shimano) și Jean-Marc Bideau (Bretagne-Séché) au plecat din pluton chiar la kilometrul 3. Mutarea a părut că are reale șanse de reușită, mai ales că rutierii rămași în spate nu s-au organizat, iar fugarii au ajuns la un avantaj de 10 de minute.
Veilleux a mizat pe cartea câștigătoare
Cu 47 de kilometri rămași, Veilleux (foto sus) a simțit că colegii săi de evadare nu mai țin un ritm de cursă bun. Și a decis să plece de lângă aceștia, indiferent de consecințe. „De obicei, nu urc bine. Dar m-am simțit ok și am decis să plec”, a spus Veilleux după finalul etapei. A fost decizia bună! Deși a pierdut o bună parte din avantaj, rutierul de la Europcar, care mai avea doar patru victorii în carieră, s-a impus cu un avantaj de un minut și 56 de secunde în fața plutonului, unde belgianul Gianni Meersman (Omega Pharma-Quick Step) a câștigat sprintul în fața lui Tom Jelte Slagter (Blanco). Mâine are loc etapa a doua a Criteriului Dauphine, între Chatel și Oyonnax. Manșa are șase cățărări (două de categoria 2, una de categoria 3 și trei de categoria 4), ultima dintre ele la 11.5 kilometri de final.
Clasament etapă:
1 David Veilleux (Team Europcar) 3:17:35
2 Gianni Meersman (Omega Pharma-Quick Step) 0:01:56
3 Tom Jelte Slagter (Blanco) 0:01:57
4 Richie Porte (Sky)
5 Christopher Froome (Sky Procycling)
6 Angel Madrazo (Movistar)
7 Jakob Fuglsang (Astana)
8 Alejandro Valverde (Movistar)
9 Tony Gallopin (RadioShack Leopard)
10 Leopold Konig (Team NetApp-Endura)