Ciclistul australian Michael Rogers (Tinkoff), controlat pozitiv cu clenbuterol în octombrie 2013, a scăpat de suspendare după ce a invocat o contaminare alimentară, a anunțat, miercuri, Uniunea Ciclistă Internațională (UCI), informează AFP.
După ce a ascultat declarațiile sportivului și ale unui expert, federația internațională a estimat ca „semnificativă” probabilitatea ca substanța interzisă să fi ajuns în organismul ciclistului în urma consumului de carne contaminată, în China.
Rogers, 34 de ani, fost triplu campion mondial la contracronometru, a fost controlat pozitiv la 20 octombrie 2013, la Japan Cup, la câteva zile după ce a participat la Turul Beijingului, fiind suspendat cu titlu provizoriu.
El a fost descalificat de la Japan Cup, dar, după consultarea Agenției Mondiale Antidoping (WADA), nicio altă sancțiune nu va fi dictată, a precizat UCI.
Federația internațională a precizat totodată că „prezența clenbuterolului într-un eșantion de urină constituie o încălcare a regulilor antidoping”.
„Este cunoscut că există în anumite țări riscul ca produse din carne să fie contaminate cu clenbuterol și să ducă, în aceste condiții, la un eșantion pozitiv de urină al unui sportiv. WADA a atras atenția asupra acestei probleme existente în China și Mexic”, a subliniat UCI, recomandând sportivilor „să evite consumul de carne în aceste țări”.
În trecut, cicliștii depistați pozitiv cu clenbuterol au primit câte o suspendare de doi ani. Cel mai cunoscut exemplu este cel al spaniolului Alberto Contador, care a pierdut din acest motiv trofeul cucerit în Turul Franței, în 2010.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER