Victor Campenaerts a câștigat etapa a 15-a din Turul Italiei, într-o zi marcată de un accident cumplit în pluton. Un rutier din Top 10 a abandonat!
Victor Campenaerts (Qhubeka-Assos) a câștigat etapa a 15-a din Turul Italiei, după o cursă marcată de un accident cumplit în pluton.
Belgianul și-a trecut în cont prima victorie din carieră după o pauză de 2 ani. Precedenta fusese realizată în Turul Belgiei în 2019.
Oamenii de clasament general s-au odihnit azi după o etapă epuizantă pe Monte Zoncolan și înaintea unei alte runde de 5 stele, cu final la Cortina d’Ampezzo.
Victor Campenaerts a câștigat etapa a 15-a din Turul Italiei, într-o zi marcată de un accident cumplit în pluton
Etapa a 15-a desfășurată între Grado și Gorizia (147 km) a fost marcată de un accident cumplit în pluton, chiar în debutul cursei. După aproximativ 3 kilometri, mai mulți cicliști s-au prăbușit la pământ. Cel mai mult au avut de suferit Natnael Berhane (Cofidis), Jos Van Emden (Jumbo-Visma) și Emanuel Buchmann (Bora), care au și fost nevoiți să abandoneze. Ultimul era chiar pe locul 6 în clasamentul general.
Pentru 25 de minute, cursa a fost neutralizată, dar a continuat apoi după scenariul așteptat de toată lumea, cu o evadare dusă la bun sfârșit. Era clar de la început că aceasta va fi o zi pentru pauză pentru marii favoriți, între două etape montane
Evadarea s-a format imediat după ce s-a dat liber la atacuri. Nu mai puțin de 15 ciciști au plecat după victoria de etapă, care s-au desprins la peste 10 minute de pluton.
Pe ultima cățărare a zilei, cu aproximativ 15 kilometri înainte de final, Oscar Riesebeek (Alpecin-Fenix) și Victor Campenaerts (Qhubeka-Assos) au reușit să se desprindă. Acesta din urmă a reușit să câștige etapa la sprint.
Victor Campenaerts: „Căutăm un sponsor mare”
„A fost o zi uimitoare pentru echipa noastă. Nu avem cățărători în echipă, care s-ar fi putut bate în următoarele zile pentru victorie. Urmează câteva zile foarte grele. Așa că am decis să mergem azi după victorie. Început a fost destul de dramatic, cu o mare căzătură în pluton. Noi eram deja în frunte cu jumătate din echipă.
Când s-a reluat cursa, am încercat să fim din nou în față, iar restul a fost doar fantastic. Trebuie să spun că Lukas Wiśniowski și Max Walscheid au avut 100% credință în performanța mea.
Avem un Giro cu trei victorii, Mauro Schmid la Montalcino, Giacomo Nizzolo la Verona și eu azi. Am luptat să rămânem în viață ca echipă și am reușit. Căutăm un sponsor mare și cred că, cu trei victorii în Giro, am arătat că avem un mare potențial”, a declarat câștigătorul Victor Campenaerts.