Christopher Froome (Sky) și Alberto Contador (Tinkoff-Saxo) s-au impus în etapele de azi din Turul Omanului, respectiv Turul Algarve
Ce Tur al Franței ne așteaptă în acest an! Cel puțin asta e concluzia zilei de azi, una foarte „ocupată” în plutonul profesionist. O zi în care doi dintre favoriții competiției, Christopher Froome (Sky) și Alberto Contador (Tinkoff-Saxo), au reușit să se impună în etapele competițiilor în care concurează: Turul Omanului, respectiv Turul Algarve. Deloc o coincidență, ambele manșe au avut final în ascensiune, perfect pentru calitățile celor doi rutieri.
Britanicul s-a descurcat excelent, dovedindu-și superioritatea față de adversarii din Turul Omanului
Froome, record pe ascensiune
Câștigător în Turul Omanului în 2013, Froome a revenit în Asia pentru a-și păstra titlul cucerit și a dovedi încă o dată tuturor că este cel mai bun cățărător. Însă după etapa de ieri, în care britanicul i-a „pierdut” din vedere pe Vincenzo Nibali (Astana) și Rigoberto Uran (Omega Pharma-Quick Step), Froome trebuia să recupereze cel puțin zece secunde față de ambii rivali. Însă câștigătorul Turului Franței din 2013 nu a avut nicio emoție pe ascensiunea lui Green Mountain (Jabal Al Akhdhar). Cu 1,5 kilometri înainte de final a accelerat puternic și nu a putut fi urmat de niciun rival. A terminat ascensiunea în 18 minute și 33 de secunde, cu 45 de secunde mai rapid decât o făcuse în 2013! Și cu 22 de secunde mai bine decât al doilea clasat în etapă, americanul Tejay van Garderen (BMC), care a preluat și poziția secundă la general. Pe trei a venit Uran, la 33 de secunde de Froome. Astfel, britanicul a arătat din nou o poziție dominantă, reușind a doua victorie la general în Turul Omanului, fiind greu de crezut că Froome poate pierde timp în etapa de plat de mâine.
Contador s-a impus azi, însă nu a câștigat clasamentul general, după contratimpul slab de ieri
Kwiatkowski, prima victorie în curse pe etape
Marele rival al lui Froome, Alberto Contador (Tinkoff-Saxo), a replicat doar câteva ore mai târziu. Spaniolul de 31 de ani s-a impus în etapa a patra a Turului Algarve, Almodôvar – Alto do Malhão (164.5km), profitând de ascensiunea finală de pe Malhao, o cățărare de 2,6 kilometri, cu o rampă medie de 10%. Contador a atacat în finalul etapei, reușind să se impună cu trei secunde în fața favoritului gazdelor, Rui Costa (Lampre-Merida). Însă câștigător în Turul Algarve va fi polonezul Michal Kwiatkowski (Omega Pharma-Quick Step). Prestația excelentă a rutierului polonez din zilele trecute i-a permis acestuia să rămână în frunte cu 16 secunde în fața lui Contador. Este prima victorie reușită de Kwiatkowski în curse pe etape în carieră.
Valverde rămâne lider în Andaluzia
Etapa de azi din Turul Andaluziei, Sanlúcar La Mayor – Sevilla (182km), a fost una perfectă pentru sprinteri. Cum Valverde, câștigătorul primelor trei manșe, nu s-a mai implicat, având deja un avantaj important în clasamentul general, manșa a fost disputată de sprinteri. Iar câștigător a fost neamțul Gerard Ciolek (MTN-Qhubeka), care s-a impus în fața lui Roy Jans (Wanty Group Gobert). Podiumul a fost completat de Moreno Hofland (Belkin). Mâine are loc ultima etapă, între Ubrique și Fuengirola (157 km).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER