Ziua lui Marc Hirschi în Turul Franței 2020. Urmașul lui Cancellara a reușit să dea marea lovitură a carierei din a treia încercare

Marc Hirschi (Sunweb) a câștigat azi etapa a 12-a în Turul Franței 2020, desfășurată între Chauvigny și Sarran Coreeze (218 kilometri). Tânărul elvețian a spart, așadar, gheața după alte două etape în care a fost pe podium. A treia evadare a fost cu succes. Pierre Rolland și Soren Kragh Andersen au completat podiumul, iar Primoz Roglic și-a păstrat tricoul galben.

Marc Hirschi a simțit că poate fi ziua lui în Turul Franței 2020. „Nu aș fi atacat în Suc au May dacă nu aș fi știut că aș putea fi atât de puternic”

Plutonul a avut azi cea mai lungă zi din actuala ediție a Turului Franței, aceasta fiind singura etapă cu o lungime de peste 200 de kilometri.

Marc Hirschi a avut încă două ocazii să câștige în această ediție, dar a pierdut practic pe linia de sosire. Duminica trecută, în Laruns, a fost chiar un erou nefericit după o altă evadare solitară. Acum, elvețianul a dat atacul decisiv pe ultima cățărare a zilei, Suc au May (3,7 km cu 7,4% rampă), situată pe hartă cu mai puțin de 30 de kilometri înainte de final. Nimeni nu l-a putut urma, astfel că data de 10 septembrie a devenit una de neuitat pentru rutierul de 22 de ani, care a obținut și primul succes într-un Mare Tur. El a devenit un candidat serios și pentru revelația Marii Bucle din acest an.

Marc Hirshi a devenit și primul elvețian care a triumfat în Turul Franței în ultimii 8 ani, după Fabian Cancellara, învingător în 2012 în prologul de la Liege.

Este incredibil, am fost de două ori foarte aproape de a câștiga o etapă, iar astăzi am reușit să obțin și victoria. Nu credeam că o pot face, este ceva foarte dificil. În ultimii kilometri, încă aveam îndoieli. Nu am câștigat la Laruns, dar acea cursă (n.r. încheiată pe locul 3) mi-a dat motivație și încredere. Nu aș fi atacat în Suc au May dacă nu aș fi știut că aș putea fi atât de puternic. Nu am vrut să termin de trei ori pe podium, fără să câștig”, a declarat Hirschi pentru Eurosport.

Clasamentul general nu a suferit modificări în parea superioară. Lucrurile explozive urmează însă în următoarele zile.

Publicat: 10 09. 2020, 20:52
Actualizat: 10 09. 2020, 21:02