Cifrele care arată clar cum a fost surclasat McGregor de Nurmagomedov | FOTO cu fișa meciului
Khabib Nurmagomedov și-a păstrat titlul mondial la categoria ușoară a UFC după ce l-a învins pe irlandezul Conor McGregor. Rusul a câștigat prin ștrangulare, în repriza a patra. Khabib, 30 de ani, a reușit a 27-a victorie din tot atâtea meciuri, iar irlandezul a înregistrat a parta înfrângere a carierei.
Conor, care a revenit în UFC după 23 de luni de pauză, a fost total dominat, iar în runda a patra Khabib a reușit o ștrangulare și irlandezul s-a declarat învins. De altfel, fișa meciului arată că cei trei arbitrii l-au desemnat învingător în toate rundele pe Nurmagomedov, care a avut un scor superior.
Din păcate, main eventul luptelor în cușcă a fost umbrit de un incident în care au fost implicate ambele staff-uri ale celor doi sportivi. Trei membrii ai echipei rusului au fost arestați, iar președintele UFC, Dana White, a refuzat să-i acorde centura lui Khabib, cel care a sărit din ring și l-a atacat violent pe unul dintre apropiații lui Conor. De altfel, și irlandezul a fost lovit, pe la spate, de unii din tabăra lui Nurmagomedov.