Cine sunt cei doi sportivi care vor reprezenta România la Jocurile Paralimpice 2022 de la Beijing
Statul român va fi reprezentat de doar doi sportivi la Jocurile Paralimpice de iarnă de la Beijing, Laura Văleanu (para schi alpin) şi Mihăiţă Papară (para snowboard), susține pagina de Facebook a Ministerului Sportului.
Jocurile Paralimpice de iarnă 2022 se vor defăşura în perioada 4-13 martie, la şase discipline sportive, curling în scaun cu rotile, para hochei pe gheaţă, para schi alpin, para snowboard, para schi biatlon şi para schi fond.
Laura Văleanu se află la a treia participare la Jocurile Paralimpice de iarnă, după cele de la Vancouver (2010) şi Soci (2014), iar Mihăiţă Papară a evoluat în 2018, la Jocurile de la PyeongChang (Coreea de Sud).
Cine sunt cei doi sportivi care vor reprezenta România la Jocurile Paralimpice 2022 de la Beijing
La Jocurile Paralimpice de iarnă Beijing 2022 vor participa aproximativ 650 de sportivi din 48 de ţări, în cadrul a 82 de probe în care se vor acorda medalii, cu două mai multe decât la Jocurile Paralimpice de iarnă PyeongChang 2018.
Shuey Rhon Rhon este mascota Jocurilor Paralimpice de la Beijing – un lampion în forma de copil, trăsăturile fiind preluate din arta chinezească a tăierii hârtiei şi ornamentele Ruyi. Designul aparţine unei echipe de la Universitatea de Arte Jilin, mascota-lampion emanând lumina din inimă, simbolizând căldura, prietenia şi rezilienţa sportivilor paralimpici, scrie Agerpres.
Comitetul Internaţional Paralimpic (IPC) a anunţat joi că a decis să excludă sportivii din Rusia şi Belarus de la Jocurile Paralimpice de iarnă de la Beijing, în urma invadării Ucrainei de către Rusia, care este susţinută de Belarus.
România a încheiat Jocurile Olimpice de la Tokyo cu patru medalii, una de aur, la dublu vâsle feminin (Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş), şi trei medalii de argint, la spadă feminin (Ana-Maria Popescu), dublu rame masculin (Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă) şi patru rame fără cârmaci masculin (Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari).