David Popovici se vede și la TV! Marea finală de la 200 de metri liber în care va lua startul super starul nostru în cadrul Campionatelor Mondiale din Japonia poate fi urmărită pe Antena 1.
David Popovici este din nou în formă maximă! Sportivul cu o ascensiune fulminantă în ultimii ani va lupta marți pentru aurul mondial, iar CS Dinamo a anunțat că finala în care va participa înotătorul va fi transmisă de Antena 1.
Iar șansele ca Popovici să scrie iar istorie sunt foarte mari. David este cu siguranță un star al natației, din moment ce a devenit primul sportiv care reușește să obțină de două ori un timp sub un minut și 45 de secunde într-o semifinală de la un Campionat Mondial, la 200 m liber.
„Finala lui David Popovici de mâine (200 m liber) este și la ANTENA 1, nu doar la Antena Play! O veste excelentă pentru toți românii! David Popovici înoată mâine, la ora 14:07, pentru AURUL mondial la Fukuoka”, a fost anunțul făcut de CS Dinamo, acolo unde este legitimat marele sportiv.
„Am vrut să fiu primul în seria mea și să obțin un bilet aproape sigur pentru finală. Asta este ceea ce am făcut. Iar mâine, sper că va fi o cursă și mai curată. Mă interesează să mă simt bine și să fiu mulțumit de cursa mea”, a subliniat David Popovici.
Campionatul Mondial de Natație din Japonia are loc în perioada 23 – 30 iulie, la Fukuoka.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER