Cine transmite la tv turneul de tenis ATP Paris-Bercy 2020. Rafael Nadal este favorit număr 1, iar Novak Djokovici lipsește
Seria ATP Masters a fost redusă la o treime în 2020, din cauza crizei mondiale provocate de Covid-19.Turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, a fost menţinut în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie. Turneu este transmis în direct de Eurosport și Eurosport Player.
Nu va avea un număr de maximum 1.000 de spectatori pe zi, așa cum s-a stabilit anterior, ci se va disputa, conform ultimelor dispoziții, fără spectatori.
Turneul de la Roland Garros, încheiat acum o lună, s-a disputat cu 1.000 de spectatori pe zi în tribune, începând din 27 septembrie, conform directivelor sanitare guvernamentale.
Turneul ATP de la Paris, în direct la Eurosport și Eurosport Player
Luni, 2 noiembrie, în transmisiune directă pe Eurosport și Eurosport Player, începe al treilea și ultimul turneu de 1000 de puncte, la Paris, într-o capitală europeană care va fi reinstituit carantina generală. Rafael Nadal și Dominic Thiem sunt principalii favoriți ai tabloului.
A 49-a ediția a turneului Masters de la Paris îi are la start pe Rafael Nadal, Stefanos Tsitsipas, Daniil Medvedev sau Alexander Zverev. Câștigător a 20 de titluri de Grand Slam, Nadal va beneficia de un prim tur liber la Paris, iar în runda secundă va da peste câștigătorul dintre Filip Krajinovic și Feliciano Lopez.
Al doilea favorit al turneului, Stefanos Tsitsipas, se va duela în turul al doilea cu învingătorul meciului dintre Ugo Humbert și Casper Ruud
Coronavirusul face ravagii în Franța, măsuri dure ale autorităților
După anularea a numeroase turnee în acest final de sezon, în special cele asiatice, inclusiv Mastersul 1.000 de la Shanghai, precum şi turneul de la Auckland (Noua Zeelandă), desfășurarea Mastersului 1.000 de la Paris nu s-a pus deloc la îndoială.
În ultimele șapte zile s-a înregistrat în Franța o medie de aproximativ 40.000 de noi cazuri de îmbolnăviri, după ce duminică s-a înregistrat un nou maxim – de 52.010 de noi cazuri. Federația Franceză de Tenis (FFT) a fost nevoită să se supună măsurilor de ultimă oră ale autorităților și să anunțe că turneul de tenis se va desfășura cu porțile închise.