Cine transmite la TV US Open 2020 și ce emisiuni live vor fi dedicate acestui eveniment. Simona Halep a refuzat să joace la New York
US Open 2020 îşi deschide porţile luni 31 august direct cu tabloul principal. Din cauza pandemiei de coronavirus nu se vor disputa partide în calificări, iar finalele vor avea loc duminică 13 septembrie.
US Open 2020 se va putea vedea la Eurosport
Competiția va fi în direct pe cele două canale Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport Player. „Eurosport va transmite peste 200 de ore de tenis live de la US Open”, menționează site-ul televiziunii. De asemenea, Eurosport va acoperi cele două evenimente majore cu o serie de transmisiuni live pe Facebook. Emisiunea se numește „Eurosport Stream Team” și va fi găzduită de Radu Abramescu și Cristi Petre în timpul US Open în fiecare zi, de la ora 13:00.
Ce jucători români vor participa la US Open?
În absența Simonei Halep, care a decis să nu facă deplasarea pe continentul american, România va fi reprezentată de Sorana Cîrstea, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu și Patricia Țig.
De asemenea, Raluca Olaru va face echipă cu Sara Sorribes Tormo la dublu feminin, iar Horia Tecău este singurul reprezentant al României în turneul masculin la dublu. US Open 2020 va fi primul turneu de Grand Slam la care Simona nu va fi prezentă pe tabloul principal după Wimbledon 2010.
Iată care este programul primului tur la feminin:
Irina Begu (locul 70 WTA) – Petra Kvitova (locul 12 WTA)
Patricia Țig (locul 86 WTA) – Kurumi Nara (locul 142 WTA)
Mihaela Buzărnescu (locul 122) – Sloane Stephens (locul 37 WTA)
Sorana Cîrstea (locul 77 WTA) – Christina McHale (locul 90 WTA)
Protocol sanitar strict pentru jucătorii de tenis
Sportivii au primit un act, pe care trebuie să-l semneze, prin care își asumă întreaga vină în cazul în care vor avea probleme medicale. De asemenea, în cazul unui deces, reprezentanții atletului respectiv nu vor putea înainta niciun proces organizatorilor turneului.
„Îmi asum din proprie inițiativă întreaga responsabilitate pentru orice risc, orice accidentare personală, inclusiv boli serioase sau moarte, ca urmare a prezenței mele în facilitățile turneului, indiferent că acestea sunt cauzate din neglijența organizatorilor sau altfel. Îmi asum că nu voi da în judecată NTC, USTA, USTA Player Development Incorporated, USTA Foundation Incorporated, orașul New Yorrk, Cincinnati Tennis LLC, ATP Tour, WTA Tour, pe afiliații, angajații sau membrii lor”, se arată în actul trimis sportivilor.