Ciuc după Ciuc!** VEZI povestea „omului-orchestră”!

HSC Miercurea Ciuc a cucerit, în premieră, trofeul Ligii Mol,
învingând în finală, în weekend, pe Dab-Docler cu 4-1, la general.
Miercurea-Ciuc pare astfel un oraș abonat la trofeul Ligii Mol,
după ce două dintre cele trei trofee ale edițiilor de până acum au
poposit în localitatea harghiteană.

Parte importantă a istoriei recente a hocheiului ciucan este și
Petres Tivadar. Atacantul campioanei Ligii Mol a cucerit trofeul
competiției comune româno-maghiare atât în 2008-2009, cu HC
Csikszereda, cât și acum, cu HSC Miercurea Ciuc. „Ambele titluri
sunt importante, pentru că Liga Mol e o competiție puternică, iar
faptul că suntem campioni spune multe despre valoarea echipei”,
explică el.

Rivalitate în
oraș

Adus la patinoar de tatăl său pe când avea numai 3 ani, Tivadar a
ales un viitor în hochei doi ani mai târziu. „Dacă intri pe gheață,
cazi, te ridici și mergi mai departe, există șansa să devii un
hocheist bun. Tata credea mult în vorbele astea și se pare că eu
m-am tot ridicat, după fiecare căzătură”, se amuză el.

După 20 de ani, gheața îi purta pașii spre o victorie importantă.
Un prim trofeu, al Ligii Mol, care a avut însă o semnificație
aparte pentru Tivadar, pentru că în finala ediției inaugurale s-au
ciocnit două echipe din Ciuc: HC Csikszereda și Sport Club.
„Lucrurile astea nu se uită niciodată. Rivalitatea era foarte
puternică, orașul părea că fierbe, iar în tribune erau peste 3.000
de oameni ce ne încurajau. Chiar dacă noi am câștigat cu 3-0
atunci, meciurile au fost echilibrate”, își amintește Tivadar, care
a fost chiar căpitanul HC-ului. Transferat în acest sezon la fosta
rivală din Miercurea-Ciuc, atacantul în vârstă de 25 de ani
recunoaște că lucrurile nu s-au legat ușor. „Echipa și-a schimbat
numele, culorile cu care juca, și a fost greu pentru suporteri.
Pasiunea pentru hochei și dorința de a face performanță ne-au unit
însă mai mult, și apoi am simțit că sunt alături de noi la toate
meciurile”, spune el. După calificarea în premieră pentru o echipă
românească în turul 3 al Cupei Continentale și titlul Ligii Mol,
HSC Miercurea Ciuc alunecă spre noi ținte. „Îmi doresc să cucerim
și Cupa, și campionatul României. Sunt două trofee pe care nu le am
și ar fi un sezon excepțional pentru mine, pentru echipă, club și
fani să luăm totul”, conchide Tivadar.

„Am
câștigat Liga Mol pentru că am fost o echipă. Fiecare a tras pentru
celălalt, ne-am ajutat unul pe altul”, Petres Tivadar, jucător HSC
Miercurea Ciuc

Publicat: 25 01. 2011, 00:07
Actualizat: 25 01. 2011, 15:37