Filippo Ganna (Ineos) a câștigat fără mari emoții contratimpul individual disputat azi între Conegliano și Valdobbiadene (34,1 kilometri) în Il Giro 2020. Clasamentul general a fost însă serios „scuturat”, suferind mai multe modificări în Top 10. Joao Almeida și-a păstrat însă tricoul roz.
Cotată la cinci stele, etapa de azi în Il Giro a creat diferențe importante între oamenii de clasament general. Contratimpul individual a avut de la bun început un mare favorit, iar în acest caz, toate calculele hârtiei au fost confirmate. Italianul Filippo Ganna este cel mai bun om al momentul în acest gen de curse, iar la final și-a trecut un nou succes în această ediție, al treilea. Rutierul de la Ineos nu este însă om de clasament general. Ganna s-a impus cu un avans de 25 de secunde înaintea coechipierului său Rohan Dennis.
Marele câștigător al zilei este un alt tânăr, Brandon McNulty, în vârstă de numai 22 de ani. Americanul de la Team Emirates a ocupat locul trei și a urcat de pe locul 11 până pe 4 la „general”.
Clasamentul general:
Lucrurile serioase de abia acum urmează. În față sunt câteva etape excepționale, cu munte înalt. Etapa a 15-a se încheie cu o cățărare în lungime de 14,5 kilometri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER