Claudiu Adam, victorie clară în concursul de drift Pro disputat pe circuitul Transilvania Motor Racing din Târgu Mureș | VIDEO

La 18 ani neîmpliniți, Claudiu Adam a obținut duminică prima sa victorie din carieră la concursul de drift Pro, învingându-l în finala mare chiar pe omul care l-a descoperit, Sorin Ene. Pe 3 s-a clasat Miklos Laszlo.

Întrecerea s-a desfășurat la Târgu Mureș pe circuitul Transilvania Motor Racing, unde a avut loc o cursă pasionantă.

Claudiu Adam a dominat proba de calificări unde a ocupat tot primul loc, practic întreaga cursă a fost la dispoziția sa câștigând detașat.

Claudiu Adam, victorie clară în concursul de drift Pro disputat pe circuitul Transilvania Motor Racing din Târgu Mureș!

„Mulțumesc familiei, staff-ului meu, partenerilor și organizatorilor acestui minunat concurs la care am participat și am căștigat”, a declarat la finalul întrecerii sportivul de 17 ani, Claudiu Adam.

Tînărul sportiv are o poveste interesantă. A urcat pentru prima dată la volan la vârsta de 11 ani, iar acum este unul dintre cei mai promițători tineri piloți din România. De atunci, s-a îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă mașini și cai putere: „Prima dată am fost la un show de drift, după care am început să mă uit pe internet la niște curse. Am zis, apoi, să îmi cumpăr un joc pe calculator cu mașini și m-am gândit: Ce ar fi să încerc și în realitate?”.

Ceea ce s-a întîmplat ulterior, lansîndu-se astfel în lumea driftului. A participat în Grecia în campionatul european Drift Kings la clasa Pro 2 luna trecută, a luat locul 1 la grupă, fiind cel mai tânăr pilot de pe podium. A câștigat lupta cu Radu Văduva (locul 2) un pilot foarte experimentat.

În 2019, Claudiu și-a făcut debutul internațional. A concurat în campionatul Bulgariei, acolo unde a reușit un incredibil Top 4, iar în toamnă a fost prezent și la etapa europeană din Grecia. I-a impresionat pe organizatorii de la Drift Kings, reușind să încheie pe locul 2 în calificări și să ajungă până în Top 8.

Publicat: 14 06. 2021, 14:27