Clujul suflă Bucureștiului o nouă mare competiție! Campionat Mondial în iulie 2023: este nevoie de 1,7 milioane de euro. „Volumul de muncă este uriaș” | SPECIAL
Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică, a demarat marea operațiune din gimnastica ritmică: organizarea în România a unui Campionatului Mondial de junioare.
Anul viitor, în luna iulie, federația de profil va organiza cea mai mare competiție mondială organizată în ultimii ani în România.
Este vorba despre Campionatul Mondial de junioare. Evenimentul va avea loc la Cluj și potrivit spuselor Irinei Deleanu, la această competiție și-au anunțat prezența sportive din 62 de țări.
Clujul suflă Bucureștiului o nouă mare competiție! Campionat Mondial în iulie 2023: este nevoie de 1,7 milioane de euro. „Volumul de muncă este uriaș” | SPECIAL
„Vrem să transformăm Clujul într-o adevărată capitală a gimnasticii ritmice. Volumul de muncă se anunță a fi de pe acum, unul uriaș, așa că deja am început să muncim pentru acest eveniment.
Suma necesară organizării unui astfel de mondial este de 1.700.000 de euro. 700.000 de euro încerc să-i obțin din sponsorizări”, a precizat Irina Deleanu.
Totul va fi ca o poveste, promite Irina Deleanu
Acest Campionat Mondial va avea și o anumită tematică. „Vrem să dăm acestei competiții aura unei povești magice a gimnasticii ritmice. Una a copilăriei îmbinată cu performanța.
Ne-am propus ca peste ani, sportivele care vor fi prezente la Cluj, să-și aducă aminte cu mare plăcere despre faptul că au concurat în România. Totul va fi ca o poveste”, a încheiat Irina Deleanu.
Cum se desfășoară gimnastica ritmică?
Gimnastica ritmică este o ramură a gimnasticii, fiind singura disciplină sportivă exclusiv feminină. A devenit probă olimpică în 1984. Programele de gimnastică ritmică se desfășoară pe muzică, durează între 60 și 120 de secunde și sunt notate de 3 echipe de arbitri. Practicanții folosesc cinci articole de echipament în programul lor: o pereche de măciuci, o panglică, o coardă, o minge și un cerc.