CM de judo | Andreea Chițu a cucerit medalia de argint la categoria 52 kilograme, prima pentru delegația României la Astana

Andreea Chițu revine acasă cu o medalie de argint de la Campionatul Mondial de judo de la Astana, după ce a ajuns până în finala categoriei -52 de kilograme. Reprezentanta României a pierdut lupta pentru aur cu japoneza Misato Nakamura după o finală extrem de disputată.

Nipona a obținut astfel a treia victorie directă în fața Andreei Chițu, dar revanșa româncei ar putea veni anul viitor, la Jocurile Olimpice de la Rio.


UPDATE 14:18 Andreea Chițu s-a calificat în finala Campionatului Mondial de judo de la Astana, categoria -52 kilograme, după ce a învins-o pe Gulbadam Nanamuratova (Turkemistan) cu un wazari. Sportiva din România și-a egalat astfel performanța de anul trecut. Andreea Chițu poate aduce însă și primul aur pentru România la un Campionat Mondial, în finala cu japoneza Nakamura.


România este la o victorie de podium în cea de-a doua zi a Campionatului Mondial de judo de la Astana, Kazakhstan. Vicecampioana mondială, Andreea Chițu este aproape de o nouă medalie, după ce s-a calificat în semifinalele categoriei -52 kg și se va bate cu Gulbadam Babamuratova din  Türkmenistan. Învingătoare dintre cele două va merge în finală, iar învinsa se va bate pentru medalia de bronz cu câștigătoarea meciului din recalificări.


Campioană europeană en-titre, Andreea Chițu a avut primul tur liber în Grupa A, ca apoi sa o învingă pe tunisianca Hela Ayari. În optimi, bucureșteanca a avut meci greu cu Distria Krasniqi, partidă câștigată de Andreea în Golden Score, după ce arbitrul a penalizat-o pe kosovară. În sferturi, a întâlnit-o pe campioana europeană de cadete, Odette Giuffrida, pe care a învins-o după un minut jumătate, Andreea ducând perfect lupta la sol, de unde a și punctat. În semifinale, ea o va întâlni pe reprezentanta Türkmenistan-ului, Gulbadam Babamuratova. Învingătoare dintre cele două va merge în finală, iar învinsa se va bate pentru medalia de bronz cu câștigătoarea meciului din recalificări. În cea de-a doua semifinală se vor întâlni japoneza Misato Nakamura și brazilianca Erika Miranda.


A doua reprezentantă a României la această categorie, Larisa Florian a fost eliminată în turul secund. Florian s-a luptat în Grupa D si a învins-o în meciul inaugural pe vietnameza Quynh Nguyen, ca apoi să cedeze în fața reprezentantei gazdelor, Lenariya Mingazova.

Miercuri va intra în concurs vicecampioana olimpică de la Londra, Corina Căprioriu, la categoria -57 kg. Lider mondial al categoriei, lugojeanca va lupta direct în turul secund.

Publicat: 25 08. 2015, 15:06
Actualizat: 25 08. 2015, 15:10