Organizatorii au tras la sorți, joi la prânz, duelurile din primul tur al ediției 2018 a Campionatului Mondial de Snooker. Mark Selby, campionul ultimelor două ediții, va deschide cursa de apărare a trofeului împotriva englezului Joe Perry.
Ronnie O’Sullivan, cel mai titrat jucător în activitate, cu cinci titluri mondiale și cea mai bună șansă de a ataca recordul absolut de șapte victorii al lui Stephen Hendry, va debuta în competiție împotriva scoțianului Stephen Maguire. ‘Racheta’ l-a învins de două ori în acest sezon pe Maguire, o dată în semifinala UK Championship, apoi în aceeași fază a competiției – la World Grand Prix. Scorul general: 18-4 în favoarea cvintuplului campion mondial, ultimul succes al lui Maguire venind în 2012, la Open-ul Chinei.
Primul tur al Campionatului Mondial mai programează un duel interesant între Ali Carter și Graeme Dott, plus două meciuri între jucători asiatici. Ding Junhui va avea parte de o confruntare cu un conațional – Xiao Guodong, iar veteranul Marcu Fu (Hong Kong), recent supus unei intervenții chirurgicale la ochi, va juca împotriva chinezului Lyu Haotian (20 ani, locul 68 în clasamentul mondial)
Tabloul complet al primului tur:
Liang Wenbo nu a supraviețuit ‘Zilei Judecății’
12 aprilie 2018 este data care va rămâne în istorie drept ‘ziua în care Liang Wenbo aproape a reușit două break-uri maxime într-un meci’ (detalii AICI). Șase zile mai târziu, chinezul care a reușit un break de 147, apoi a ratat ultima bilă neagră pentru un al doilea 147, a capotat în ultimul tur al calificărilor pentru Campionatul Mondial de Snooker. Jamie Jones (30 ani, locul 51 mondial) a reușit o victorie incredibilă, cu 10-0 în fața sfertfinalistului din 2008 de la Crucible.
8 englezi, 3 galezi, 2 scoțieni, 2 chinezi și 1 thailandez au acces pe tabloul principal, alăturându-se astfel jucătorilor din Top 16
Rezultatele ultimului tur din calificările pentru Campionatul Mondial de Snooker
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER