CM de tenis de masă:** Toți românii au fost eliminați la simplu
Zi tristă ieri pentru România la Ahoy Arena din Rotterdam. Rând
pe rând, Crișan, Dodean și Samara au părăsit probele de simplu ale
CM de tenis de masă. O eliminare care, din fericire, nu va cântări
decisiv pentru obținerea biletului olimpic.
După un tur inaugural, în care au „supraviețuit” doar piesele
grele, Adrian Crișan, Daniela Dodean și Eliza Samara, România spera
încă într-o prezență în optimi. Visul s-a spulberat repede.
Întrebuințat serios în primul meci cu croatul Roko Tosici, Adrian
Crișan nu a avut puterea să se adune pentru partida cu Zoltan
Fejer-Konnerth. Deși a revenit de la 0-3 și a câștigat două seturi
consecutive, el nu a reușit să relanseze jocul, iar germanul de
origine română născut la Odorheiu Secuiesc a terminat în setul 6,
2-4.
Nici la feminin lucrurile nu au stat mai bine, Dana Dodean
pierzând categoric cu 4-0, în fața adversarei din Malaysia, Wei Lee
Beh, în timp ce Eliza Samara nu a avut nicio șansă în fața
numărului doi mondial, chinezoaica Guo Yan (0-4). „Nu au pierdut
multe puncte din cauză că nu au reușit să urce în turul trei,
pentru că ei stau foarte bine în clasamentul mondial și nu vor fi
probleme în a se califica. După Mondiale se va trage linie, iar
primii 28 de sportivi, câte doi din fiecare țară, se vor califica
direct”, a explicat fosta mare campioană, Otilia Bădescu.