Coaliție anti-București, contra granzilor Steaua, Dinamo și Rapid, pentru campioana olimpică la haltere Mihaela Cambei! „Mai mulți sportivi valoroși ne-au fost suflați de sub nas. Trebuie să ne unim forțele”. SPECIAL

Mihaela Cambei (21 de ani), vicecampioană olimpică la haltere, este curtată de cluburile bucureștene, ea fiind legitimată la CSM Onești.

De-a lungul timpului, județul Bacău a pierdut nenumărați sportivi de valoare pentru Capitală. Cele mai bune exemple sunt Bianca Ghelber, Alexandru Novac, Monica Roșu, Mihai Nistor, Georgiana Anișei și Mihaela Melinte.

Anti-București de la Bacău pentru campioana olimpică la haltere Mihaela Cambei

Adrian Gavriliu, președintele CSM Bacău, a propus o variantă ca sportiva să rămână în județ, menționând o posibilă colaborare între clubul din urbea lui Bacovia și CSM Onești.

„Mi-am exprimat sentimentul de vinovăție când mă gândesc că, in ultimii ani, mai mulți sportivi valoroși ai Bacăului ne-au fost „suflați” de sub nas și au semnat contracte cu cluburi sportive din București (Steaua, Dinamo, Rapid sau CSM București).

Am transmis in calitate de director al CSM Bacău, dar și din patriotism local, că mi-ar plăcea ca Mihaela să fie susținută din banii băcăuanilor și nu din cei ai bucureștenilor.

Că ar fi normal ca Mihaela să se simtă respectată in Bacău…

În situația in care CSM Onești (clubul unde este legitimată la ora actuală) nu dispune de bugetul necesar acordării unui CAS (contract de activitate sportivă) prin care Mihaela să fie remunerată la pragul maximal permis de lege pentru un vicecampion la Jocurile Olimpice și cel puțin cât ar fi plătită de un club din București, să ne dăm mâna, să ne unim forțele, cele două cluburi din Bacău, pentru a o susține așa cum merită

 

Și nu mă refer doar la CAS ci și la susținerea întregii activități: recuperare, refacere, echipament, pregătire, medicamentație etc.

Aștept cu nerăbdare decizia lor și cu marea dorință de a sprijini o sportivă care știe ce înseamnă sacrificiul”, a punctat Adrian Gavriliu (foto sus).

Mihaela Cambei, distinsă cu un premiu major

Mihaela Cambei a fost premiată joi cu titlul de „Cetățean de Onoare al Județului Bacău”, distincție ce i-a fost oferită de către președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, în cadrul unei ședințe speciale a CJ, care a avut loc chiar în comuna natală a sportivei, Dofteana.

Vicecampioana olimpică a fost portdrapelul României la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Legitimată la CSM Onesti, eleva antrenoarei Cristina Maftei are angajament până la finalul anului cu gruparea de pe Trotuș.

Publicat: 06 09. 2024, 13:35