Coborârea în „infern” pentru Tiger Woods
Anul 2010 a fost o lungă coborâre în „infern” pentru Tiger
Woods, dezvăluirile privind aventurile sale extraconjugale iar apoi
divorțul au avut repercusiuni asupra parcursului în golf, unde nu a
câștigat nimic și a pierdut primul loc mondial.
Americanul a început 2010 într-o clinică specializată în
tratamentul dependenței sexuale, din cauza marelui scandal mediatic
privind multiplele sale indifelități. Abandonat de sponsori, Woods
s-a retras o perioadă și a dispărut de pe ecranele
publicitare.
El își încheie „annus horribilis” ca bărbat divorțat- fosta sa
soție Elin Nordegren a păstrat custodia copiilor Charlie (20 luni)
și Sam Alexis (3 ani) – și fără repere în golf, dar, spune el,
„infinit mai fericit”.
„În urmă cu un an eram la pământ, furios, nefericit cu persoana
mea, făceam lucruri imorale. Însă acum am ieșit din tunel, văd mult
mai clar. Știu cine sunt, știu încotro vreau să mă îndrept. Acum
viața mea are un sens”, spunea Tiger recent.
În ultimele 12 luni, viața primului sportiv miliardar a fost o saga
plină de eșecuri.
Mult timp fără cuvinte după accidentul de mașină din 2009, care a
pus „gaz pe foc”, Tiger, în vârstă de 35 de ani, a recunoscut
într-un final că nu este un sfânt, făcând mărturisiri în acest sens
la un post de televiziune în februarie.
El voia însă să continue să fie o legendă în golf, legendă care
câștigase deja 14 titluri de Grand Slam. Însă nu a reușit. Primul
său turneu, celebrul Masters, s-a soldat cu un loc patru. Apoi
decepția (Quail Hollow), accidentarea (abandon la Players
Championship cu o problemă la cot), Woods nu era decât o umbră a
marelui campion.
El spera să-și modifice stilul cu noul antrenor, Sean Foley, după
plecarea în mai a lui Hank Haney, care era alături de Tiger din
2004.
Însă în loc să fie fascinat de loviturile sale de golf, publicul
făcea glume despre el, alimentate de actori și vedete de talk
show-uri.
La finalul lunii iunie apare o rază de soare: termină pe locul 4 la
US Open. Însă în iulie, atinge nivelul cel mai de jos al carierei
sale, la Akron (Ohio), unde ocupă locul 78, la 30 de lovituri de
învingător!.
Revista Sports Illustrated evaluează că veniturile sale din
sponsorizări au scăzut cu 22 de milioane de dolari într-un an. Mult
mai mult decât cei 164 de dolari amendă achitați după acel faimos
accident de mașină…
În august, anunțul oficial al divorțului său nu îl eliberează cu
adevărat. Ratează la campionatul PGA (locul 28), ultimul turneu de
Grand Slam al sezonului și, pentru prima oară în cariera sa, nu se
califică în ultima manșă a play-off-ului din circuitul PGA.
Selecționarea sa pentru Ryder Cup îi aduce puțină liniște în
suflet, dar SUA pierde pe drept în fața Europei.
Și la 1 noiembrie, amenințarea apărută de câteva luni se
concretizează: domnia lui de 281 de săptămâni consecutive ca număr
1 mondial ia sfârșit. Englezul Lee Westwood, care nu a câștigat
niciodată un turneu major, l-a înlocuit.
Bilanțul său este fără apel: pentru prima oară în 14 ani de carieră
profesionistă, Woods încheie un an fără victorie. El a terminat de
doar trei ori între primii zece (în 15 turnee) și a încheiat
sezonul pierzând un turneu în favoarea fundației sale, atunci când
conducea cu patru lovituri înainte de ultimul tur.
„Nu rămâne decât să devin din nou numărul 1”, a declarat Tiger
Woods. Aceasta va fi misiunea sa pentru 2011.
Sursa: Mediafax