Competiție unică în România, organizată la Timișoara. Campionatul European de Alergare timp de 24 de ore va avea loc în premieră națională, în Parcul Copiilor

Redactor:
Anda Deliu
Competiție unică în România, organizată la Timișoara. Campionatul European de Alergare timp de 24 de ore va avea loc în premieră națională, în Parcul Copiilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Orașul premierelor, Timișoara, va fi gazda primului Campionat European de Alergare timp de 24 de ore, pe 26-27 mai 2018. În România vor sosi cu această ocazie sportivi din alte 25 de țări obișnuiți cu aceste curse în care sportivii își depășesc propriile limite la un nivel peste cel al maratonului. La sfârșitul săptămânii trecut, reprezentanții IAU (International Associations of Ultrarunners) au inspectat condițiile din Capitala Banatului și au fost mulțumiți de ce au găsit aici.

Partea interesantă este că locația aleasă pentru cursă este Parcul Copiilor „Ion Creagă”, locul de joacă de pe malul Begăi al copiilor din urbe. Cursele de ultraatletism presupun o distanță care o depășește pe cea de maraton, 42.195 de km. Condiția ca un astfel de rezultat să fie omologat este ca la masculin, un sportiv să fugă peste 175 de km, iar la feminin, o competitoare să înregistreze peste 150 de km alergați. Este vorba de o disciplină sportivă relativ tânără, deoarece Asociația Internațională de Ultraatletism s-a înființat în 1982 în Austria, iar de câțiva ani și-a mutat sediul la Monaco.

Timișoara a trecut cu brio de inspecție

Conform cerințelor competiției, în week-end, condițiile de organizare au fost verificate de doi reprezetanți IAU: Francisco Montanez Gomes, delegatul tehnic, dar și Francisco Antonio Sanchez Rico, coordonatorul general IAU.

„E prima dată când vin în România. Suntem foarte fericiți. Organizația noastră e ca o familie, relațiile dintre membrii de organizare sunt foarte bune. Orașul e frumos și cred că vom avea aici o competiție fantastică. Suntem siguri că va fi cel mai frumos Campionat European de alergare de 24 de ore. Eu am organizat competița din 2017, dar sunt sigur că aici lucrurile vor sta și mai bine”, a declarat Sanchez Rico, prezent la Timișoara.

Premieră importantă pentru atletismul românesc

Pentru prima oară, România găzduiește o competiție europeană de ultraatletism, iar președintele federației, Florin Florea, a comparat acest aspect cu faptul cu cariera impresionată a atletei timișorence Iolanda Balaș, care a bifat mai multe premiere în competițiile de atletism internaționale.

Florea spune că forul pe care îl conduce dorește să dezvolte mai multe parteneriate de acest tip cu autoritățile locale din țară. „Faptul că în Timișoara se organizează această competiție face parte din planul federației română de atletism de a încheia parteneriate cu administrațiile locale. Sunt convins că foarte mulți timișoreni vor fi interesați. Atletismul înseamnă organizare, înseamnă viață, îți dă șansa de a-ți dezvolta prietenii”, a precizat președintele Federației Române de Atletism.

În organizare sunt implicați inclusiv oameni din alte orașe, după cum a punctat Diana Amza, președintele Comitetului de Organizare. „Lucrurile au decurs bine weekend-ul acesta. Mă bucur că se implică mulți oameni, avem în organizare persoane din București, Brașov,  suntem noi, cei din Timișoara. Sunt foarte recunoascătoare că întreaga Românie contribuie cum poate să iasă acest eveniment internațional, care să ne deschidă ușa spre alte evenimente pe care să le aducem la noi în țară”, a punctat Amza.

Din România va participa o delegație de nouă alergători. Condiția de participare este ca sportivii să fi participat cel puțin la un concurs de alergare de 24 de ore în 2016, 2017 sau 2018. Vor concura 170 de sportivi din 26 de țări, conform organizatorilor.

Foto text: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×