Conor McGregor, starul luptelor din circuitul UFC, a fost învins prin TKO (knock-out tehnic) de către Dustin Poirier în gala UFC 264. Irlandezul s-a accidentat grav în prima repriză: și-a fracturat glezna piciorului stâng.
Florian Ceafalău, centura neagră BJJ (Brazilian Jiu-Jitsu) și karate, specialist al sporturilor de contact și totodată jurnalist sportiv, a transmis un mesaj clar despre vedeta McGregor.
Conor e cel care a dus luptele în cușcă la nivel de afacere și a făcut ca sportivii din ring să ajungă la câștiguri de milioane de dolari, până atunci nivelul fiind de câteva mii de dolari atribuiți câștigătorului.
Postarea lui Ceafalău e apreciată inclusiv de Benny Adegbuyi, luptătorul român care l-a învins pe celebrul Badr Hari. „Adevărat! Bine spus” e mesajul lui Benny!
Conor McGregor e sportivul cel mai bine plătit din lume în 2020, cu venituri de circa 149 milioane euro. Mare parte vin din activităţile comerciale, în special din vânzarea acţiunilor deţinute la o marcă de whisky. Forbes, revistă economică de prestigiu, menționează că irlandezul a fost unul dintre cei patru atleți la nivel mondial care au câştigat peste o sută de milioane de dolari în 2020.
„Nu sunt fanul lui McGregor ca luptător sau ca om. Dar ca personaj este de departe nr 1 în MMA de ani de zile. Nici măcar nu există comparație. Înainte să îl faceți în toate felurile atunci când pierde, eu zic să vă aduceți aminte că luptătorii primeau 2-300.000 de euro pe main event înainte de The McGregor Show.
Datorită lui oameni ca DC, Ngannou, Khabib, Adesanya, toți luptătorii voștri preferați, au făcut milioane de dolari. Datorită lui Nate e bogat, Dustin e bogat, Khabib a devenit celebru și bogat, Cowboy e bogat. Red panties night, remember? 60 Gs babyyyy.
La fel ca Mayweather, McG a înțeles că în industria asta oamenii plătesc din două motive. Să te vadă cum câștigi sau să te vadă cum pierzi. Indiferent din care tabără faceți parte, am o veste pentru voi. Faceți parte din The McGregor Show. Așa că enjoy the hostilities my frends.
Ah, că era să uit. Dacă e cineva pe aici pe pagină care s-a bucurat că și-a rupt piciorul, dați vă rog un unfollow. Sunteți niște oameni jalnici. Mulțumesc. Pa” a scris Florian Ceafalău pe pagina sa de facebook după lupta Conor McGregor – Dustin Poirier.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER