Constantin Din, noul șef al FR de Handbal, mai multe variante pentru numirea unui nou secretar general! „Trebuie cântărit mult pentru a face cea mai bună alegere” | SPECIAL
De când a fost ales președinte al FR de Handbal, Constantin Din (53 de ani) are deja o mulțime de probleme de rezolvat. Alexandru Dedu a pierdut scrutinul de acum trei săptămâni după 8 ani de mandat.
Chiar dacă mai are puțin de așteptat până când toate actele vor fi gata, pentru a-i da drept de semnătură, Constantin Din vine zilnic la sediul federației.
Fostul arbitru Constantin Din (53 de ani) este noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal după ce a câştigat, pe 28 aprilie 2022, alegerile din cadrul Adunării Generale desfăşurate la Hotelul Marriott din Capitală.
Constantin Din, noul șef al FR de Handbal, mai multe variante pentru numirea unui nou secretar general! „Trebuie cântărit mult pentru a face cea mai bună alegere”
El s-a impus în turul 2 de scrutin în faţa preşedintelui în exerciţiu Alexandru Dedu. Din a fost votat de 157 de membri, în timp ce adversarul său a întrunit 66 de sufragii.
Una dintre problemele importante pe care el trebuie să o rezolve, imediat ce-și va intra în drepturi, este cea legată de numirea viitorului secretar general care-i va lua locul Cristinei Vărzaru.
„Nu e un lucru atât de ușor. Trebuie cântărit mult pentru a face cea mai bună alegere. Sunt câteva persoane la care ne-am gândit, dar deocamdată încă nu vreau să mă pronunț”, a precizat Din, la finalul partidei dintre Rapid București și Bistrița, partidă disputată miercuri seară în Liga Florilor.
Constantin Din (53 de ani) este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti şi a fost arbitru internaţional IHF, oficiind la meciuri importante în ultimii 20 de ani, de la întrecerile europene la Campionate Mondiale şi Jocurile Olimpice. În prezent, el este om de afaceri şi observator EHF.
Cristian Vărzaru s-ar putea întoarce la UNEFS! Sau la CSM?
După ce va părăsi funcția de secretar general, Cristina Vărzaru ar putea reveni la catedra Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, ca și cadru universitar.
Sunt, totodată zvonuri că fosta mare handbalistă ar fi fost deja ofertat de clubul Primăriei Generale, CSM București, pentru a face parte din conducerea secției de handbal.
Viorel Mazilu, noul secretar general?
Pentru postul de secretar general se vehiculează în lumea handbalului informația că acesta ar urma să fie ocupat de către fostul handbalist Viorel Mazilu.
Fost conducător de joc la Steaua și la echipa națională, Viorel Mazilu este recunoscut drept un personaj franc, care spune lucrurilor pe nume și care a fost unul dintre cei mai vocali contestatari ai administrației Dedu.