Controversă totală la titlul mondial de kickboxing: Hurduc l-a trimis la podea pe Faraoni, dar tot a pierdut lupta. VIDEO
În sala unde Muhammad Ali devenea campion olimpic, la Roma, luptătorul român Dănuț Hurduc a luptat aseară pentru centura mondială de la categoria -95 de kilograme cu super starul italian Mattia Faraoni.
Românul l-a pus inclusiv la podea pe Italian, care a fost salvat mai apoi în mai multe rânduri de arbitrul central de la numărători sau depunctări.
Hurduc l-a „bumbăcit pe Faraoni”, dar tot a pierdut lupta
Lupta din main eventul galei Oktagon, cea mai veche din Europa, a început cu depunctarea lui Hurduc, după numai câteva zeci de secunde scurse. Într-un clinci, Faraoni a căzut la podea și a acuzat o accidentare gravă provocată de român.
După ce italianului i s-au acordat mai multe minute de recuperare, arbitrul central, italianul Gianmario Girasole, a decis să îi scadă un punct românului.
Hurduc a continuat să pună presiune pe italian și în repriza a doua, chiar la final, un croșeu l-a trimis la podea pe Faraoni, care a fost salvat de clopoțel. Au urmat 3 reprize în care erorile de arbitraj s-au ținut lanț împotriva românului.
Fără ca Faraoni să fie penalizat pentru numeroasele trageri de timp și clinciuri prin care a refuzat lupta, arbitrul central a refuzat o numărătoare a italianului după ce acesta a căzut la podea în repriza a patra, iar ulterior, tot arbitrul l-a ajutat pe adversarul lui Hurduc să se ridice la podea, o situație interzisă în sportul de luptă.
Campionul din Oktagon, Faraoni, a fost declarat învingător după cele 5 reprize în huiduielile publicului și și-a păstrat centura mondială ISKA, însă a fost taxat de spectatori, mulți părăsind tribuna când acesta își susținea discursul de mulțumire.
Cine a fost cel mai vehement?
Comentariile au continuat să curgă pe online, unde inclusiv fanii italieni i-au transmis lui Hurduc că este adevăratul câștigător. „Campion Dănuț Hurduc. Fără comentarii. Faraoni, îmi pare rău prietene, dar ești un laș”, „Felicitări Dănuț Hurduc, tu ești adevăratul campion” sau „meci furat, victoria i-a aparținut lui Hurduc, dar Faraoni era campionul de casă. Nu știam că există o așa regulă”, au fost doar o parte dintre mesaje.
Fostul luptător Lucian Danilencu, stabilit în Italia, a fost și mai vehement, cu un mesaj straniu la adresa lui Faraoni, un super star pe social media, și Oktagon: „Dacă utilizați YouTube și rețelele sociale, puteți încerca la pe Oktagon. Ești deja frumos după tratamentul de dopaj”.
În ring, Hurduc, a cerut măcar revanșa după această luptă controversată, însă promotorul Carlo Di Blasi l-a ignorat și a intermediat o nouă provocare pentru Faraoni, din partea unui portughez care a câștigat în aceeași seară.