Cosmin Diacu este cu moralul la pământ! Copilotul lui Adrian Răspopa a scăpat cu viață dintr-un accident teribil, dar este cu gândul doar la prietenul său, care și-a pierdut viața.
Asaltat de telefoane, Cosmin Diacu este în continuare investigat de medici și a recunoscut că nu poate să treacă peste accidentul grav de sâmbătă.
Adrian Răspopa a ajuns în stare gravă la spital, după accidentul teribil de sâmbătă. Acesta a avut leziuni severe la nivelul bazinului, abdomenului şi cranio-cerebral și nu a mai putut fi salvat. Conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfașurare și anularea etapei. „Pe locul 2 la general după PS1 la Raliul Iaşului, echipajul Adrian Răspopa/Cosmin Diacu (Skoda Fabia R5) a avut o ieşire violentă în decor pe PS2 Hadâmbu. Echipajele SMURD au intervenit rapid pentru a-i prelua pe cei doi. Proba specială e întreruptă”, au anunțat organizatorii, înainte ca pilotul să moară.
Cosmin Diacu a avut multă șansă și a „driblat” moartea după accidentul teribil de la Iași, însă la nivel mental nu-i este deloc ușor, în condițiile în care pilotul Adrian Răspopa a murit.
Aflat la spital, Diacu le-a cerut amicilor să nu mai insiste cu apelurile: auto„Vă rog nu mai sunați. Nu sunt capabil acum de nimic. Eu sunt la nivel de sanatate după cursă relativ ok. Încă sunt sub investigații. Mulțumesc”, a fost mesajul copilotului lui Adrian Răspopa, pe Facebook.
„La nivelul Consiliului Federal s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanțele și modul de intervenție la locul accidentului. Odihnește-te în pace, Adi”, a fost comunicatul Federației Române de Automobilism Sportiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER