Corespondență Australian Open 2023 | Irina Begu, prima reacție după eliminare! „Meciul a fost în mâna mea, am avut multe șanse pe care nu le-am luat și asta a fost” | FOTO & VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Irina Begu a fost învinsă de germanca Laura Siegemund cu scorul de 5-7, 7-5, 6-3, joi, la Melbourne, în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Corespondență Australian Open 2023 | Irina Begu, prima reacție după eliminare! „Meciul a fost în mâna mea, am avut multe șanse pe care nu le-am luat și asta a fost”
Begu (32 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 27, s-a înclinat după circa trei ore și 12 minute de joc.
„Cred că am avut mult prea multe șanse, atât de break, cât și de game, pe care nu mi le-am luat. Ea a reușit să joace mai bine în momentele acelea. Acolo a fost cheia, la 2-1 și 40-0 pe serviciul ei.
Pierzând acele mingi de break, am devenit, de la ghem la ghem, din ce în ce mai încordată, pentru că simțeam că nu reușesc să fac break-ul”, au fost primele cuvinte, rostite printre lacrimi, de Begu după dramatica înfrângere suferită cu Siegemund.
“Evident că îi dai încredere adversarei când vede că nu reușești să faci break. Și la un moment dat jocul ei a crescut și și-a ridicat nivelul”, nuanțează Irina jocul psihologic indus de germancă odată ce a izbutit să anuleze 13 din cele 18 mingi de break pe care le-a avut românca.
Simțeam că oarecum meciul ar fi trebuit să fie câștigat de mult. Dar… ăsta-i tenisul. Frustrant e că am avut n șanse și nu mi le-am luat
Repet, când ai 40-0, 40-15…mult prea multe game-uri în care am lăsat-o să revină, și asta e un plus de energie pentru adversară”, nu a putut ignora Begu impactul mental avut de cele cinci mingi de break ratate la set luat și 2-1, respectiv 3-2 în manșa secundă.
„Cu siguranță am rămas cu gândul la acele momente cu șansele de break irosite. Am simțit tot meciul că am condus, tot timpul am fost peste ea, tot timpul am avut șanse, în fiecare ghem conduceam, aveam șanse de break sau de game, dar nu reușeam să mi le iau”, a nuanțat Begu alternanța celor 40 de puncte luate cu “primul retur”, spune ea.
A avut 2 procente în plus față de numărul 158 mondial la retur și diferența creată de nemțoaică cu cele 15 “lovituri câștigătoare” contabilizate “peste” totalul execuțiilor similare adunate de Irina.
„Meciul a fost în mâna mea, am avut n șanse pe care nu le-am luat și asta a fost. Cred că am jucat bine în primele două seturi, nu e ca și cum ar fi trebuit să schimb ceva tactic.
Poate doar să fiu mai curajoasă în acele momente importante” și-a asumat românca indecizia de a specula viteza mingii sosită de la Siegemund în așa manieră încât să schimbi direcția plasamentului la 2-3 metri distanță de poziționarea dubeli campioane de “dublu” în “Marele Șlem”.
Cum analizează Irina Begu această partidă?
“Când ai trei mingi de break (n.r. la 2-1 în setul secund), poți să riști, măcar una să ți-o asumi. Dar așa am gestionat punctele atunci și asta m-a costat meciul. Atât în primul set, cât și în al doilea, am lăsat-o tot timpul să se apropie. I-am dat speranțe de fiecare dată.
Puteam să distanțez, i-am dat șansa să vină aproape ca scor”, a socotit Begu care a constientizat că Siegemund a beneficiat de o singură minge de break în manșa secundă pe care a și fructificat-o în ghemul al 11-lea pentru a prelua conducerea cu 6-5.
„Când am încercat să lungesc schimbul de mingi, s-o pun în situația să lovească și din poziții îndepărtate, și de pe mediana terenului, am încercat să-i închid unghiurile. Siegemund nu-ți dă ritm, variază foarte bine, face multe 1-2-uri.
În linii mari e faptul că nu ai cadență, o rupe cu execuții scurte, vine în față. S-a mișcat foarte bine azi”, a autentificat Irina forța de care este capabilă o jucătoare care combină stilul defensiv de pe linia de fund cu avanasările la fileu ca o veritabilă atacantă obișnuită să închidă punctul la fileu ca în marile finale de “dublu” câștigate.
Irina Begu e optimistă: „Mâine e o nouă zi și cam atât”
„Față de primul tur cu Elizabeth Mandlik am jucat mult mai bine și am fost mult mai solidă, dar nu suficient de tare ca să câștig”, a conchis Begu în condițiile în care și vremea călduroasă a făcut ca mingea să sară așa cum îi convine ei pentru a imprima un efect “liftat” accentuat.
„Mâine e o nouă zi și cam atât. Acum îmi e greu să văd partea bună a paharului și să zic că este în regulă.
Dar sunt convinsă că mâine o să văd altfel lucrurile”, a concluzionat Irina care nu va uita prea ușor că visul ei în 2023 este să joace cel puțin un sfert de finală în Grand Slam.