CORESPONDENȚĂ DE LA MIAMI OPEN. Transformarea uluitoare a Soranei Cîrstea: cum a devenit o jucătoare de un calm desăvârșit dintr-o sportive care era o „furtună” continuă pe teren! Interviul de la finalul celei mai frumoase victorii din carieră și momentul-cheie descoperit de româncă: “A fost crucial!” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 3 poze

„Sunt o altă jucătoare, mai completă, într-un alt punct al vieții” se confesează Sorana Cîrstea reporterilor. Românca nu ascunde cât de stabilă și liniștită este zi de zi, ceea ce a trasformat-o total și pe teren. ProSport transmite, în exclusivitate, de la Miami cele mai importante informații despre parcursul fenomenal al sportivei noastre.

Cum a învins-o Sorana Cîrstea pe Aryna Sabalenka

Reporter: Sorana, cum ai gândit acest meci împotriva Arynei Sabalenka, tactic?

Sorana Cîrstea: Știam că este o jucătoare agresivă. Că nu trebuie să mă las împinsă în spate. Trebuia să fiu eu prima care lovește și care o pune în defensivă pentru că, așa cred eu, că nu ai nicio șansă. Este necesar să joci agresiv împotriva ei, este vital să îți iei șansele, să ataci mingiile scurte și în, general, să fi curajoasă.

Reporter: A fost un moment crucial când ai făcut “contra-break-ul” la finalul setului întâi, după ce Sabalenka revenise ?

Da, clar, acolo a fost un moment foarte important pentru că abia îmi pierdusem serviciul. Aveam break-ul în față, simțeam că setul este al meu și, dintr-o dată, m-am trezit egalată, 50/50 cu ea. A fost esențial acel break ca și primul set pentru ca, apoi, să îl încep pe al doilea agresiv și să termin în minimum de seturi.

Reporter: Ai avut un procentaj de 90 la sută pe “primul serviciu” ca puncte câștigate. Acolo s-a făcut diferența în primul set?

Am servit destul de slăbuț (n.r. 90% Cîrstea – 69 % Sabalenka, procentaj puncte luate cu “primul serviciu”) însă în momentul în care am băgat “primul serviciu”, în general, am câștigat punctele, dovadă acest procentaj. Cred eu că au contat mai ales momentele când am jucat cu primul serviciu.

Reporter: Vorbeai de momente importante. A fost esențială continuitatea ghemurilor consecutiv câștigate, legate, pe final de prim set și începutul celui de-al doilea?

Aryna dacă o lași și prinde un avans în față sau face un break, începe să fie din ce în ce mai încrezătoare și este greu să o prinzi din urmă. Știam că trebuie să încep setul doi puternic și mă bucur că am reușit să o fac

Reporter: A fost determinant “returul 1” în al doilea set ? Ai făcut puncte când ai avut nevoie să creezi diferența și să te desprinzi?

În setul doi cred că am returnat mai bine. Am izbutit să vad un pic mai bine, să anticipez direcțiile unde servește. Asta categoric m-a ajutat pentru că avea un serviciu 1 foarte, foarte puternic

Fascinată de fanii români: „Le sunt extrem de recunoscătoare”

Reporter: A fost o atmosferă senzațională creată de români. Ce senzație încerci când vii de la Indian Wells și joci la Miami într-o arenă drapată în tricolor?

Este foarte frumos, sunt extrem de recunoscătoare. Este un sentiment minunat să vezi steaguri tricolore peste tot, că ești cea mai aplaudată de pe teren mai ales când joci contra numărului 2 mondial. Sunt foarte recunoscătoare și mă bucur mereu când am suportul românilor din tribună.

Reporter: Este cea mai importantă victorie din carieră?

Nu, am avut multe victorii importante în carieră ! Nu pot să fac un clasament, dar este o victorie importantă!

Reporter: Sunt aproape 10 ani de la ultima semifinala WTA 1000. Cum vezi tu această evoluție personală în această perioadă? Dacă compari Montreal 2013 cu Miami 2023.

Din punctul meu de vedere sunt altă jucătoare ! Mult mai matură, mult mai completă și ca persoană, sunt într-un alt punct al vieții. Sunt mai liniștită. Să spun așa, totul este destul de stabil în viața mea și consider că joc un tenis mult mai bun ca acum 10 ani. Mă bucur să pot să fiu sănătoasă ca să arăt acest tenis.

Reporter: Scurte caracterizări pentru posibilele adversare din semifinale?

Kvitova și Alexandrova sunt diferite! Kvitova este de aceeași vârstă, o știu foarte bine, am jucat multe meciuri împreună. Dacă voi juca contra ei va fi un meci frumos, sigur!
De celalată parte, pe Alexandrova nu o cunosc, nu am jucat niciodată cu ea. Nu ne-am antrenat, însă indiferent cine va fi în partea cealaltă, eu îmi voi face treaba, sută la sută!

Reporter: Dacă va fi Kvitova, va fi o provocare pentru tine. În ultimele două săptămâni, chiar ultimele trei turnee (Dubai, Indian Wells și aici la Miami), ai jucat împotriva unor jucătoare de mână stângă!

Cu siguranță va fi o provocare și, dacă este Petra, știu sigur, că va fi un meci greu. Indiferent de adversară, va fi un meci greu pentru că este o semifinală. Așa cum au fost și

Publicat: 30 03. 2023, 09:37
Actualizat: 10 10. 2024, 16:17