Corina Căprioriu, locul cinci la Grand Prix IJF la judo, de la Budapesta
Sportiva Corina Căprioriu s-a clasat, sâmbătă, pe locul cinci, la categoria 57 de kilograme din cadrul Grand Prix IJF la judo de la Budapesta.
Corina Căprioriu a câștigat grupa D a categoriei, după victorii cu Ivelina Ilieva (Bulgaria) și Tongjuan Lu (China). În semifinale însă, vicecampioana olimpică a cedat în fața japonezei Kaori Matsumoto, chiar adversara din finala JO de la Londra din 2012.
Învinsă de niponă, Căprioriu a intrat în lupta pentru medalia de bronz din recalificări.
În ultima luptă, Căprioiu a fost învinsă de unguroaica Hedvig Karakas, clasându-se la final pe locul cinci.
Tot sâmbătă, la categoria 52 de kilograme, Andreea Chițu a fost eliminată în turul doi al grupei D, iar la 48 de kilograme Alexandra Pop a pierdut în primul tur al grupei A, iar Monica Ungureanu în turul doi al grupei D.
Sursa: Mediafax