Cornel Puchianu, cel mai bun rezultat în cursele de sprint, în prima etapă de Cupă Mondială din Suedia. Tofalvi, cu 3 ratări în poligon, ratează cursa de urmărire
Cele două curse de sprint, din prima etapă de Cupă Mondială de biatlon, din Oestersund, Suedia au adus României două clasări în Top 60. Cornel Puchianu (25 de ani) a obținut cel mai bun rezultat, dintre cei cinci sportivi aflați la start: poziția 35. Luminița Piscoran s-a remarcat prin cea mai bună evoluție tricoloră în poligon, brașoveanca de 26 de ani ratând o singură țintă. Reușitele cu arma de concurs i-au permis să termine pe locul 40, în fața Evei Tofalvi, cea care a ratat la sprint la fel de mult ca și în cursa de 15 kilometri, cu patru trageri programate în loc de două. Prin rezultatele din cursa de sprint, doar Puchianu și Piscoran și-au asigurat prezența în cursele de duminică, la pursuit.
Cornel Puchianu, locul 35 în cursa de sprint, la Oestersund
Cornel Puchianu a coborât șapte locuri în clasament, la proba de sprint, față de cursa lungă, de 20 km. Românul a ratat câte o țintă la fiecare dintre cele două vizite în poligon și a oprit cronometrul, la capătul celor 10km, la 26:39,8, cu o diferență de un minut 53,2 secunde față de timpul învingătorului, Martin Foucarde.
Francezul de 26 de ani a trecut linia de sosire în 24:46,6, conducând un Top 5 format din biatloniști care au tras impecabil în cursa scurtă. Dacă, pentru aur, Foucarde a avut un avans liniștitor, de peste 28 de secunde, argintul s-a decis la zecimi. Cehul Ondrej Moravec i-a suflat locul secund slovenului Jakov Fak, pentru 0,4 secunde.
Câștigătorul de la 20 km, Emil Hegle Svendsen, nu a putut repeta parcursul fără greșeală de miercuri: a ratat la ultima trecere în poligon, o dată, și a terminat doar pe șapte, la 49,4 secunde față de Martin Foucarde, exact în fața conaționalului său Ole Einar Bjoerndalen, care, cu o ratare în plus, a ajuns la finiș în 25:43,2 (+56,6 secunde). Al doilea clasat de la 20 km, ucrainianul Semenov, a sosit al 8-lea, iar bronzul de miercuri, cehul Michal Slesinger, a terminat la baza podiumului, cu al patrulea timp.
Marian Marcel Dănilă, al doilea reprezentant al României, a terminat cursa pe poziția 85, cu timpul de 28:32,4 și trei ratări la trageri.
Tofalvi și Reka Ferencz, câte trei ratări în poligon. Victorie surpriză pentru finlandeza Eckhoff
Norvegianca Tiril Eckhofff (24 de ani) a furnizat marea surpriză, câștigând în premieră o etapă de Cupă Mondială, în ciuda unei ratări la cea de-a doua vizită în poligon, în cursa care i-au adus până acum cele mai puține reușite. Cu timpul de 21:35,5, Tiril a depășit performanța Veronikăi Vitkova, cu 4,6 secunde, în timp ce pe treapta a treia apodiumului a urcat norvegianca Kaisa Makarainen (sosită a doua în cursa de 15 km), cu două ratări în poligon. Bielorusa Darya Domracheva, învingătoarea de joi, a terminat doar pe cinci, cu un handicap de 9,5 secunde față de timpul câștigător, cu o ratare la tragere.
Numărul trei de la startul competiției nu i-a purtat noroc Evei Tofalvi, de Moș Nicolae. Sportiva din Miercurea Ciuc a ratat și sâmbătă, ca și joi, trei ținte în poligon, anulându-și șansele unei clasări în puncte pe traseul de 7,5 km. Cronometrul pentru Tofalvi s-a oprit la 24:09,5 minute, doar al 65-lea timp al concursului care a adus la strat 96 de sportive. Luminița Piscoran a terminat cursa în 23:30,0, la 1 minut și 54,5 de secunde față de timpul cel mai bun zilei. Reka Ferencz a ratat o nouă cursă, cu trei ratări la tragere, timpul său 25:02,8 plasând-o doar pe locul 84 în fclasamentul final.