Coșmarul lui Mircea Badea, groggy! VIDEO | Momentul în care Teodor Emi e făcut K.O. și reacția incredibilă a vedetei Antena 3: „Distrugerea acestui golan tupeist. A venit salvarea să-i pună oxigen să nu crape”

Teodor „Tedi” Emi, motociclistul care a avut nevoie, săptămâna trecută, de cinci secunde pentru a-l trimite în lumea viselor pe Mircea Badea a trecut, acum patru ani, printr-un moment asemănător. Unul care, la acea vreme, l-a bucurat teribil pe realizatorul Antenei 3.

În 2015, la puțin timp după ce-l învingea pe Badea în primul lor meci cu reguli de kickboxing, Emi, fost campion K1 și Muay Thai, a încasat o bătaie zdravănă, în urma căreia a avut nevoie de mască de oxigen pentru a-și reveni.

La acea vreme, Emi și Badea se aflau în prim conflict, iar vedeta TV a ținut să-și ironizeze adversarul care, peste patru ani, avea să-l trimită la podea după doar cinci secunde: „Un minut și 20 de secunde a durat distrugerea până la comă a acestui golan infatuat și tupeist. 1:20??? Dar ce s-a întâmplat? Campionul? Luptătorul? Motociclistul? Simplu: n-au mai fost regulile lui și a luat o bătaie crâncenă. A venit salvarea să-i pună oxigen să nu crape. Nu-i nimic, motoretă, ai doar 30 de ani. Sunt convins că la 40 vei fi pregătit pentru orice reguli, oriunde, oricând. Hai sictir!”, scria Badea, într-o postare pe pagina personală de Facebook.

Publicat: 05 02. 2019, 09:01
Actualizat: 05 02. 2019, 12:46