Boxul românesc a ieșit cu capul de la Campionatele Europene Under 22 desfășurate între 8 și 17 martie la Vladikavkaz (Rusia). Pe de-o parte, lucrurile au stat bine în ring, cu rezultate frumoase și o perspectivă certă a actualei generații tinere de boxeri. Pe de alta, s-a lăsat și cu o mișcare iscusită „în culise”, prin alegerea lui Vasile Cîtea, președintele FRB, în Comitetul Executiv EUBC. Federația Română de Box își impune astfel, după mult timp, un reprezentant la nivel înalt, acolo unde se leagă și se dezleagă sforile (și nu cele ale ringului!).
România s-a întors acasă, din Rusia, cu două medalii de argint, însă una dintre ele ține de hazard și merită consemnată doar la palmares. În competiția feminină, la +81 kg, românca Elena Gabriela Ene a boxat direct în finală, deoarece la categoria cea mai mare au fost înscrise numai trei boxerițe. Ene a avut șansa de a nu se bate în semifinale, iar prezența ei în ultimul act, în fața rusoaicei Kristina Tkaceva, a durat o repriză și un pic.
Concursul masculin a oferit însă destule motive de satisfacție pentru delegația tricoloră. În primul rând, prin medalia cucerită de Comin Petre Gîrleanu la categoria 49 kg. Hunedoreanul în vârstă de 19 ani (este născut pe 3 septembrie 1999) a făcut un turneu final foarte bun, reușind să ajungă până în finala categoriei. După victorii la italianul Damiano Cordella și la Yauheni Karmilchyk (Belarus), Gîrleanu a ajuns față în față, în lupta pentru aur, cu rusul Volodya Mnatsakanian. Meciul a fost unul frumos și spectaculos, încheiat în forță de român (ultima repriză i-a aparținut). Arbitrii l-au văzut însă învingător pe rus, decizie 4-1. „Le mulțumesc celor care m-au susținut! Am pierdut din păcate, dar nu în ring ci în fața arbitrilor… Așa este când boxezi cu rus la el acasă… Cine a văzut meciul știe despre ce e vorba! Nu sunt supărat, știu că eu sunt campionul! Hai România!”, a fost mesajul postat de Cosmin Gîrleanu pe contul său de facebook, la puține minute după finală. Hunedoreanul descoperit de antrenorul Ilie Captari are în palmares și un aur mondial de juniori obținut în 2015, dar și o medalie de argint la europene, tot de juniori.
România a mai avut alți patru boxeri prezenți în sferturile de finală ale concursului masculin.
Foto: Cosmin Petre Gîrleanu, pe podiumul Europeanului din Rusia (primul din stânga). Premierea a fost efectuată de Viorel Sima, supervizor AIBA (în stânga)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER