„Cotate” la Bursă! Campioanele mondiale au deschis cu spada ședința de tranzacționare la BVB
Start inedit ieri la Bursa de Valori București (BVB). Ședința de
tranzacționare a fost deschisă cu spada de campioanele mondiale din
Paris, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru, Anca Măroiu și Loredana
Iordăchioiu.
Frumoasele spadasine n-au niciun moment de respiro.
După ce cu o zi înainte primiseră bezelele ministrului Funeriu,
ieri au pășit pe o planșă inedită. Cu rezonanțe financiare. Bursa
din București, pentru că BVB a inaugurat un program al
personalităților. Și așa a ieșit o zi de Bursa Sport, nu
Bursasporul lui Giani Kiriță. „Ne simțim onorate, pentru că am
înțeles că nu oricine deschide ședința de tranzacționare. Vă dorim
cât mai mult succes în continuare”, le-a spus celor prezenți Ana
Maria Brânză.
Dacă locația le-a deschis poarta visurilor financiare, Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a dat vestea cea
mare. Premiul pentru aur a fost dublat! „În mod normal, premiul ar
fi fost de 5.000 de euro, însă Guvernul a dublat de această dată
premiul. Premiile se câștigă foarte rar, pentru că sunt câștigate
la campionate mondiale sau olimpiade”, a dezvăluit Ana Pascu,
președintele FR de Scrimă.