Preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă, a afirmat că Guvernul, prin alocările făcute federaţiilor, arată că sacrifică sportul pentru interese electorale. Forul condus de Gușă a primit pentru 2020 suma de 5.300.000 de lei din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, în scădere faţă de anul trecut când în conturi a intrat 6.169.071 de lei. Omul care conduce FRJ explică faptul că MTS nu a prioritizat bugetele federaţiilor sportive în funcție de șansele de a triumfa la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
„Am primit mai puţin decât anul trecut şi decât am bugetat anul acesta. Asta este, va trebui să suplimentăm bugetul cu sponsorizări, aşa cum am mai făcut-o şi până acum. Ce este regretabil e că federaţiilor cu şanse de medalii la Jocurile Olimpice, şi Federaţia Română de Judo este una dintre ele, sunt 4-5 cu şanse reale, din păcate, nu le-a îndeplinit cerinţa de finanţare să poată să-şi facă programul de pregătire corespunzător. Aici văd eu o mare problemă a ministrului. Cel mai grav lucru este că nu au prioritizat bugetele federaţiilor cu şanse reale de medalii. E o mare problemă, pe care nici nu au cum să o justifice. Să nu asiguri banii de pregătire acestor federaţii e foarte grav. Eu cred că sunt foarte prudenţi, pentru că nu s-au prins cât de găurit este bugetul şi nici nu ştiu ce să facă cu obligaţiile de tip social, pentru că este an electoral. Şi atunci, mai degrabă sacrifică sportul, care probabil că ei consideră că nu le aduce voturi, pentru nişte interese electorale, ca să mai poată să mai cârpească cu bani ajutoarele sociale sau pensiile”, a declarat Guşă, conform Agerpres.
Ar putea exista varianta unei completări a bugetelor, dar problema va persista fiindcă programul de pregătire este în plină desfăşurare. „Şi-au păstrat probabil o rezervă, şi probabil că vor mai face completări de finanţare, ceea ce nu rezolvă problema, pentru că noi programul de pregătire îl avem făcut, antamat, pentru unele trebuie să facem deja plăţi. Probabil că s-au gândit să facă economii de la sport şi să lipească în altă parte, ceea ce este o gândire proastă, ca să nu spun de oameni proşti”, a mai spus Cozmin Guşă.
Numărul mare de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar şi rezultatele din 2019 a făcut ca Federaţia Română de Canotaj să încaseze cea mai mare sumă, 10.000.000 de lei, dar cu 300.000 mai puţin faţă de anul trecut. Următoarea în topul bugetului e Federaţia Română de Handbal, cu 7.850.000 de lei, faţă de 10.000.000 lei în 2019, iar ultima pe podium e Federaţia Română de Atletism, 7.000.000 de lei (față de 8.500.000 de lei în 2019).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER