Cozmin Gușă, președintele FR de Judo, reacționează după ultimele evenimente din sportul pe tatami

Redactor:
Andrei Pal
Cozmin Gușă, președintele FR de Judo, reacționează după ultimele evenimente din sportul pe tatami
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mai mulți oameni din judo-ul românesc îi cer demisia acestuia din cauza ultimelor evenimente care s-au soldat cu plecarea lui Marius Vizer din funcția de președinte de onoare.

Susțin aceștia, în scrisoare, „Judo-ul românesc nu este pregătit să renunțe la Dl. Marius Vizer a cărui dedicație și abnegație față de sportul care l-a format și față de România sunt indiscutabile și nici nu este pregătit să rămână cu dvs. în calitate de lider. (…)

Activitatea dvs. din ultimii doi ani nu a avut nici o legătură cu ce ați promis atunci când ați fost ales și nici cu ceea ce judoul românesc are nevoie. Chiar dimpotrivă și ar fi de menționat unele aspecte ale managementului falimentar implementat”.

Contestatarii lui Gușă adaugă: „Concentrarea și centralizarea fără precedent a tuturor resurselor în mâna unui singur om, tolerarea multiplei legitimări și distrugerea concurenței între cluburi și sportivi a dus la transformarea lui Florin Bercean în rentierul absolut al judo-lui românesc. În fața acuzațiilor aduse de sportivi de performanță asupra bătăilor primite din partea lui Florin Bercean, ați preferat politica ascunderii mizeriei sub preș în schimbul unei comisii de etică eficiente, riscând implicarea în procese penale a FRJ”.

Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo, a intervenit la Realitatea TV și a explicat că această scrisoare a fost plănuită de cei care n-au obținut funcții de conducere la ultimele alegeri de la Judo.

„Ceea ce ce se colportează în această scrisoare, cu toată deferența față de bătrânii campioni care au scris-o, a fost pregătit în laboratoarele care atacă judo-ul românesc în ultimii ani. Atacurile au fost plănuite de cei care la ultimele alegeri n-au obținut funcții de conducere”, a precizat Cozmin Gușă.

Apoi, președintele FR Judo a prezentat, punctual, cine și ce se ascunde în spatele acestui atac.

„Punctul 1: În 2017, când am preluat FR Judo, era din păcate o federație fără bani, cu datorii, fără loturi olimpice și divizată de lupte interne. Azi, e o federație cu bani, fără datorii, cu loturi olimpice și cu șanse de calificare la medalii olimpice și cu rezultate relevante la cadeți.

Punctul 2: Miza acestui atac este o miză care este generată de mafia PSD de la Constanța. Mafia PSD cu celebrul Felix Stroe, baronul roșu, și cu aghiotantul său, Teșeleanu, care a fost vicepreședinte la Judo înainte și care a dorit să fie din nou președinte în 2017 și n-a fost ales, oameni care au legături foarte ciudate atât în zona estică, în Rusia, respectiv în zona de afaceri din România. Oameni care, la rândul lor, sunt conectați cu judo. Cea mai bună legătură este cea dintre Felix Stroe sau acest Teșeleanu cu Cristi Borcea, pușcăriașul perpetuu. Acum nu știu din ce motiv are interese subterane în judo-ul românesc. Și alături de cei care sunt bănuiți, Stroe și Teșeleanu, că au furnizat-o pe Adina Florea pentru celebra secție specială, generează aceste atacuri. Aceste atacuri subterane sunt asistate în toate felurile. Mafia PSD de la Constanța este cea de la baza acestui atac. Cu niște oameni naivi, co-interesați, care fără să aibă vreo posibilitate de vot în Adunarea generală, manipulați fiind, generează o stare de tensiune.

Punctul 3:  Faptul că am fost ales de peste 80 la sută de membrii judo-ul românesc mă obligă. Asta mă obligă, fără să câștig ceva, nici măcar un plin de benzină n-am pus de la FR Judo. Am adus expertiză, bani, eforturi. O să dau socoteală doar după Tokyo 2020, dacă voi dori să continui. Deocamdată, nu permit să se pună în pericol procesul de pregătire în an pre-olimpic cu acest gen de petarde aruncate de oameni frustrați. Toate deciziile pe care le-am propus în Adunarea Generală au fost votate în unanimitate.

Punctul 4: Tututor le convine să folosească numele lui Marius Vizer. El a scris o scrisoare în care a solicitat să nu mai aibă funcția de președinte de onoare. Asta nu e noutate. El a văzut agitația din judo-ului românesc, atunci m-a rugat să nu mai aibă acest titlu, pentru că mereu i se colportează numele în presă. Nu e o știre nouă, am discutat asta cu el acum mai mult de un an. Problemele la care s-a referit Vizer nu sunt problemele din mandatul meu de președinte, sunt probleme din mandatele ultimilor 3 președinți. Există și plângeri penale ale FR Judo împotriva a 2 președinți pentru management neperformant sau lucruri nelalocul lor. Am o prietenie de peste 20 de ani cu Marius Vizer, pentru care nu dau socoteală public. Bine, el e nașul lui Cristi Borcea, eu nici n-aș sta la masă cu Borcea. El e prioeten cu Putin, eu nu sunt.

Punctul 5: Dacă sunt probleme de ordin organizatoric, inclusiv pentru acești campioni care au semnat scrisoarea, poarta Federației este mereu deschisă. Florin Bercean, cel prin care am adus medalii olimpice, le stă la dispoziție pe partea sportivă pentru propuneri. Aceste probleme pun în pericol procesul de pregătire. Dacă acești colegi au ambiții de a accede în funcții de conducere la federație, ar fi putut să vină să candideze la un post de vicepreședinte, dar n-au făcut-o. Sau pot veni la următoarele alegeri. Eu nu vreau să pun în pericol pregătirea sportivilor noștri, eu n-am nevoie de agitație pentru acești copii. Și așa suntem de 10 ori mai puțini decât are Ungaria și tot luăm medalii în continuare. Nu accept ca pregătirea copiilor să fie pusă în pericol din cauza unor frustrări persoanle, a unor manipulări suferite sau a unor strategii puse la punct de mafia PSD de la Constanța”, a explicat, pe larg, Cozmin Gușă.

Cozmin Gușă a precizat că nu va ceda și că nu va demisiona din fruntea Federației Române de Judo.

„Nici vorbă de demisie. Responsabilitatea mea este în fața celor peste 80 la sută care m-au votat, în fața sportivilor. N-o să mă las eu descurajat de cei care sunt manipulați și care au fost eliminați tot de colegii lor, antrenori mai buni decât ei. La semnături, 2 sau 3 n-au mai fost acceptați de colegii lor pentru că n-au mai avut rezultate la loturi. Faptul că sunt nemulțumiți, dacă erau de bună-credință se exprimau în interiorul judo-ului românesc”, a spus Gușă, care a comentat că aceste atacuri n-au legătură cu trecutul său politic:

„Acel Teșeleanu are legătură cu Serviciul de Informații Externe și probabil că a fost nemulțumit că a fost dovedit că a avut legături cu mafia de la Constanța. El crede că are o răfuială cu mine. El are o răfuială cu cei care-l vor contesta pentru ce face din acea poziție de aghiotant al lui Stroe. Nu există nicio legătură cu ceea ce fac eu la Realitatea TV și situația din judo. Situația din judo e stabilă, crescendo. Dacă sunt treburi sportive de pus la punct, cei care fac asta sunt așteptați în interiorul federației, dacă au propuneri bune. Colegul meu Florin Bercean poate prelua aceste propuneri. Șansele noastre la medalii la Tokyo 2020 se leagă de leagă de 2-3 sportivi din judo”.

Cozmin Gușă a răspuns și acuzației că organizarea festivității a 50 de ani de judo ar fi fost defectuoasă: „Asta e o chestie lăutărească: nu te pricepi, dar spui că cineva care cântă, cântă fals. Cei din judo ar trebui să fie recunoscători că Realitatea TV le găzduiește pe gratis competițiile. Acel paragraf ar fi trebuit să fie de mulțumiri aduse președintelui Gușă. Aici sunt foarte ferm. Aici așteptam: Mulțumim, domnule președinte Gușă”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×