Accidentarea suferită de extrema stânga Cristina Florica (29 ani) în disputa de duminică, din Ungaria, cu NKSE Vaci s-a dovedit, din păcate, una foarte gravă.
Cristina Florica a aflat că nu mai poate juca în acest sezon.
Componentă a lotului național al României, Cristina Florica este căpitanul echipei vâlcene, pentru care a marcat 50 de goluri în acest sezon.
Scăpată pe un contraatac, jucătoarea de la SCM Rm. Vâlcea a marcat, dar a căzut nefericit pe genunchiul stâng, a fost scoasă pe brațe din teren de staff-ul medical și ulterior dusă la spital.
Verdictul medicilor după rezonanța magnetică efectuată luni a fost însă una cruntă, ruptură a ligamentului încrucișat anterior, astfel că actualul sezon este încheiat pentru extrema stângă.
Sportiva va fi operată săptămâna viitoare la Tg. Mureș de către medicul ortoped Răzvan Melinte, iar perioada de recuperare este estimată la șase luni.
Florica este cea mai veche jucătoare din lotul formației din Vâlcea, pentru care activează din 2016 și cu care a câștigat un titlu, o Cupă și două Supercupe ale României.
Pe postul de extremă stânga, SCM mai are în lot două junioare, pe Roberta Stamin și Corina Lupei.
SCM Rm. Vâlcea este calificată în sferturile de finală ale EHF European League, acolo unde va întâlni pe Herning Ikast (Danemarca).
Echipa lui Bent Dahl se luptă și pentru o medalie în campionat, unde ocupă locul 3 după 14 jocuri, având 31 de puncte.
Am ajuns la handbal din dorința surorii mele, care m-a tras după ea. Își dorea foarte mult să-l practice, eu nu prea îl înțelegeam. Dar s-au făcut selecții pentru copii și am fost printre cele alese. Atât timp cât ai un frate sau o soră care face sport, te trage după el. Și așa am ajuns și eu la handbal” – Cristina Florica, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER