Slovena Barbara Lazovic (33 ani) a fost diagnosticată cu ruptură de ligamente încrucișate, după ce s-a accidentat în disputa de campionat cu Măgura Cisnădie, joc câștigat de campioana României cu scorul de 32-24.
Pentru Lazovic, actualul sezon este unul terminat: ea va lipsi de pe teren cel puțin șase luni.
Barbara Lazovic-Varlec a revenit la CSM București în vara anului trecut, după un sezon petrecut la Buducnost, unde a fost destul de constantă: 48 de goluri marcate în Liga Campionilor. Interul dreapta are o experiență vastă la cel mai înalt nivel în această competiție, după ce în trecut a mai evoluat la Krim Ljubljana și Vardar Skopje.
CSM București a primit o veste cum nu se poate mai proastă, iar Adi Vasile trebuie să găsească acum cea mai bună variantă pentru înlocuirea lui Lazovic.
Jucătoarea va lipsi cel puțin șase luni, după ce a suferit o accidentare gravă.
„În urma efectuării RMN-ului, Barbara Lazovic a suferit o ruptură de ligament încrucişat şi va lipsi de pe teren timp de 6 luni! Suntem cu toţii alături de Barbie şi îi vom ţine pumnii în toată perioada care va urma!”, este mesajul de pe pagina de Facebook a clubului.
Accidentarea Barbarei Lazovic este o veste foarte proastă pentru CSM București, care nu poate conta nici pe Marine Smeets sau Siraba Dembele.
Echipa pregătită de Adrian Vasile este momentan lider în Liga Florilor, însă are un meci mai mult disputat decât ocupanta locului 2, Rapid, care o va depăși dacă câștigă sâmbătă disputa de pe teren propriu, cu Zalău.
În Grupa A din Liga Campionilor, CSM ocupă locul 6, cu trei victorii și trei înfrângeri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER